Tineri din centrele de plasament, ajutaţi cu bani să-şi continue studiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Tinerii buzoieni care părăsesc sau urmează să părăsească sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului vor fi sprijiniţi să se integreze mai uşor în societate.

Este vorba de un proiect de integrare socială, cu fonduri europene, realizat de către specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău. 

Contractul de finanţare cu bani europeni, în valoare totală de 2,91 milioane de lei a fost semnat deja.  

Potrivit proiectului, tinerii din judeţ cu vârsta peste 18 ani, care părăsesc sistemul de protecţie socială, vor fi ajutaţi financiar să îşi continue studiile, să găsească mai uşor un loc de muncă sau să aibă acces la servicii medicale.

Totodată, 40 de tineri care au părăsit sau urmează să părăsească sistemul instituţionalizat vor fi sprijiniţi prin servicii de tip „prima cameră”. Mai exact, tinerii vor primi ajutor financiar pentru închirierea unei locuinţe.

Beneficiari ai proiectului vor fi 96 de tineri care au părăsit sau urmează să părăsească centrele de protecţie socială din judeţul Buzău. Perioada de derulare a proiectului este de 30 de luni, ianuarie 2021 – iunie 2023. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite