Un buzoian a supravieţuit cinci nopţi în pădurile din munţi. Cum a rezistat frigului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Bărbatul de 49 ani, din Gura Teghii, a cărui dispariţie a fost semnalată de fratele acestuia pe 5 martie, a fost depistat în localitatea Plaiul Nucului, comuna Lopătari, la peste 15 kilometri distanţă de casă. A fost găsit în pădure de şoferul unui utilaj de încărcat lemne.

Prezenţa acestuia a fost sesizată poliţiştilor de către poştaşul din Plaiul Nucului, care avea cunoştinţă de activităţile de căutare declanşate de Poliţie. El a fost observat la un magazin de unde încerca să facă rost de mâncare.

Buzoianul dispărut săptămâna trecută a fost preluat imediat de poliţişti şi încredinţat unui echipaj de la Ambulanţă, pentru a fi evaluat medical. Din primele verificări a reieşit că bărbatul nu ar fi fost victima vreunei infracţiuni.

El le-a spus poliţiştilor că, după ce a plecat de acasă spre oraşul Nehoiu, pe 5 martie, s-a rătăcit şi a pornit în sens opus pe o cărare care s-a pierdut în pădure. 

În cele cinci nopţi în care temperatura a fost foarte scăzută s-a învelit cu ramuri de pin. Doar norocul a făcut să nu întâlnească animale sălbatice în calea sa.

În cursul dimineţii de miercuri, a fost zărit de şoferul unui TAF care se întorcea din pădure. A fost preluat şi adus în satul Plaiul Nucului, sat aflat la peste 15 kilometri distanţă de Gura Teghii, localitatea de domiciliu a bărbatului. După evaluarea medicală, acesta a fost dus acasă de un echipaj de poliţie.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Satul lui Băieşu, la final de poveste. Mai puţin de 40 de suflete rezistă în cătunul dintre dealurile Buzăului VIDEO

Comorile străbunilor, la judecata nepoţilor. Resuscitarea artei tradiţionale în „Athosul românesc“ FOTO

„Lacul cu Butuci”, delta din inima Bărăganului. Localnicii speră să devină staţiune VIDEO

Cum arată „colţii” care dau numele unei celebre zone montane din România. Piatra semipreţioasă renumită în regiune  

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite