Un deputat atacă cumetriile din Poliţie: „Aproape toţi şefii sunt «rubedenii»“. Reacţia sindicatelor: „A uitat c-a fost «năşit» de primarul în funcţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mocanu este deputat ALDE
Adrian Mocanu este deputat ALDE

Deputatul ALDE Adrian Mocanu îi solicită ministrului de Interne să verifice cumetriile din Poliţia Buzău, într-o postare în care îi atacă pe comandantul IPJ şi pe şefi de servicii din subordine. Un sindicat îi răspunde deputatului pe Facebook şi spune că totul este o răzbunare după ce, la începutul anului, Mocanu a avut probleme cu poliţia, în urma accidentării unei femei pe trecerea de pietoni.

În postarea de pe pagina sa de facebook, Adrian Mocanu dă numele mai multor ofiţeri care au relaţii de rudenie, prin alianţă, menţionându-l chiar pe comandantul IPJ, comisarul şef Laurenţiu Pantazi, naş al şefului Poliţiei Rutiere, comisarul şef Silviu Dinu. 

La rândul său, Dinu este cumătru cu şeful de la Biroul Rutier, comsiarul Cosmin Rădulescu. Lista continuă şi cu alţi şefi de servicii, pe care  parlamentarul îi acuză că au devenit rude prin alianţă.

“Informaţiile acestea, primite de la surse anonime din IPJ Buzău trebuie să fie verificate la sânge de Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne. Practic, aproape toate serviciile importante ale IPJ sunt conduse de `rubedenii`. Poliţiştii care muncesc pe rupte şi nu au şansa unei `relaţii` nu mai suportă un mediu în care nu există posibilitatea de a fi evaluaţi corect şi promovaţi pe bază de merit”, scrie Mocanu pe Facebook.

ÎNTREAGA LISTĂ, ÎN POSTAREA PARLAMENTARULUI:

    

”Cer public ministrului MAI Mihai Fifor să trimită la Buzău Corpul de Control şi să analizeze situaţia din IPJ. Dacă se doreşte o curăţenie reală în sistem, cred că nu trebuie să ne limităm la câteva demiteri la nivel central. Românii s-au săturat de minciuni şi muşamalizări!”, este mesajul din încheierea postării de pe Facebook a parlamentarului.

Sindicatul Agenţilor de Poliţie din IPJ Buzău a reacţionat imediat, tot pe pagina de facebook (SNAP BUZĂU), considerând că atitudinea deputatului Mocanu vine după ce a fost cercetat de poliţiştii buzoieni, în urma accidentului în care a fost implicat în luna februarie. 

”Domnul deputat a uitat ca a fost `năşit` de primarul in funcţie de la acea data, nu uităm ştirea cu Marian Vanghelie care a venit cu elicopterul la nunta acestuia făcută la Patinoarul Ice Magic!”, scriu sindicaliştii pe pagina SNAP Buzău.     

CITEŞTE ŞTIREA AICI: VIDEO Marian Vanghelie a venit cu elicopterul la nunta deputatului Adrian Mocanu

Conducerea SNAP îl acuză pe parlamentar că îşi face imagine pentru voturi, pe fondul valului de critici adresate Poliţiei, în această perioadă. Sindicatul precizează că toţi ofiţerii menţionaţi au o carieră îndelungată şi apreciată, înainte de a deveni rude prin alianţă.

”Am devenit încet-încet o minge pe masa de ping-pong a diferitelor interese! Suntem judecaţi când greşim profesional! Suntem criticaţi dacă ne creştinează copilul un amic cu veleităţi politice sau de businessman! Suntem la fel de criticaţi şi dacă optăm să fim asistaţi în taina cununiei de un coleg de muncă, pentru a rămâne în zona de casta şi pentru a evita varianta 1 de posibile reproşuri! Poate cineva din cadrul Bisericii ar trebui sa explice public faptul ca taina cununiei sau a botezului nu sunt ritualuri de iniţiere de tip mafiot, ci tradiţii religioase de care ne bucuram şi noi, ca toată lumea!”, a scris pe Facebook Mihai Tărtăreanu, unul dintre poliţiştii de pe lista lui Mocanu.

În februarie 2019, deputatul ALDE Adrian Mocanu a accidentat cu autovehiculul său de teren o tânără de 26 de ani care traversa pe o trecere de pietoni din municipiul Buzău. Victima şi câţiva martori susţineau atunci că deputatul a trecut pe roşu. De partea cealaltă, deputatul Adrian Mocanu a declarat poliţiştilor că avea verde la semafor. Parlamentarul a rămas temporar fără permis de conducere.

În luna mai, Adrian Mocanu a furnizat presei soluţia dată de procurorii de la Bucureşti, unde fusese declinat dosarul. Potrivit ordonanţei de clasare, cu ocazia audierii, tânăra lovită de maşina condusă de Adrian Mocanu a declarat că “a încercat să traverseze carosabilul, în grabă, pe culoarea roşie a semaforului electrict destinat pietonilor.” 

Tot în ordonanţa de clasare se menţionează că femeia, în vârstă de 27 de ani, “a mai declarat că nu depune plângere prealabilă împotriva conducătorului auto, că nu are pretenţii materiale ori de altă natură şi nu solicită eliberarea unui certificat medico-legal”. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite