O dubă cu încărcată cu gogoşari s-a răsturnat, joi după-amiază, în curba de la Crucea Comisoaiei, la 7 kilometri distanţă de localitatea Oreavu. Evenimentul s-a produs pe sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat.
Şoferul maşinii a pătruns cu viteză foarte mare în curbă iar maşina a intrat în balans, după care s-a răsturnat. O jumătate de oră a durat până când a sosit un tractor pentru a repune duba pe roţi. Din fericire, nu au existat victime.
Un alt incident produs pe şoseaua europeană a avut loc de dimineaţă, aproape de localitatea Costeşti. O autoutilitară încărcată cu cherestea s-a răsturnat în afara părţii carosabile, tot din cauza unei manevre greşite a şoferului.
Cele două accidente vin la o zi după ce, la Poşta Câlnău, patru persoane au fost rănite şi trei maşini au fost distruse într-un carambol produs la intersecţia cu DJ 220.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate