Val de pacienţi la Spitalul Judeţean Buzău, în perioada sărbătorilor pascale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Medicii au avut de furcă, în perioada sărbătorilor pascale, cu împătimiţii ospeţelor. La fel ca şi în anii trecuţi, mulţi pacienţi au ajuns la spital din cauza exceselor culinare şi a paharelor de alcool date pe gât fără măsură. La Buzău, în ziua de Paşte, peste 200 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Încă din prima zi de Paşte, sute de pacienţi cu afecţiuni digestive au ajuns la Spitalul Judeţean Buzău cu colici biliare sau enterocolite, cauzate de excesul de bucate. În unitatea medicală au ajuns şi pacienţi cu pancreatite acute, provocate de consumul de alcool. 

”În prima zi de Paşte, la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău s-au prezentat 213 persoane, iar în a doua zi, 236 de persoane au primit îngrijiri medicale”, ne-a declarat Adriana Bratosin, purtător de cuvânt al SJU Buzău.

De asemenea, medicii de la Unitatea Primiri Urgenţe a celui mai mare spital din judeţ au intervenit, în perioada Paştelui, şi în cazul unor plăgi şi contuzii cauzate de accidente casnice, dar şi în cazul unor răni provocate în urma unor altercaţii. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite