Buzău

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Boala limbii albastre: Filtre de poliţie şi... cam atât!

0
27 Aug 2014 19:14:15
Autor: Iulian Bunila
Sătenii din Săruleşti sunt dezamăşiţi de lipsa de reacţie autorităţilor
Sătenii din Săruleşti sunt dezamăşiţi de lipsa de reacţie autorităţilor

Planul de măsuri în epidemia bolii limbii albastre pare că nu există pe teren. De luni, judeţul Buzău a intrat în atenţia Uniunii Euroepene după ce au fost confirmate primele cazuri de boala limbii albastre. Bilanţul a ajuns după două zile la 29 de focare active cu un număr de 44 de animale bolnave şi alte 33 suspectate de maladie.

 
S-a convocat comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă unde s-a stabilit un plan de măsuri. Miercuri, la Săruleşti, unde au apărut primele cazuri, localnicii erau revoltaţi pentru că nimeni nu le-a spus ceva concret şi, mai mult, animalelor bolnave nu li s-a aplicat niciun tratament.
 
În gospodăria Matildei Stanciu, boala limbii albastre a lovit cumplit. De o săptămână, toate cele trei vite au început să prezinte semnele bolii. Şi la vecinul de pe uliţă viţeaua are semnele bolii. 
 
Deşi este prima localitate din România unde boala limbii albastre a intrat în animale, la Săruleşti, sătenii nu ştiu nimic despre cât de periculoasă este maladia. Mai grav însă este faptul că medicul veterinar care a concesionat zona nu răspunde apelurilor de la proprietarii de bovine. ”Nimeni nu a venit să ne informeze! Nu ştim nimic, doar ce am auzit de la televizor. Am auzit că e un ţânţar care infectează. Să le facă tratament de acum!”, spune Ion Prahoveanu, localnic din Săruleşti.
 
Şi autorităţile locale sunt dezamăgite de modul în care veterinarii au înţeles că trebuie să-şi facă datoria. ”Consider că trebuia mai multă implicare, încă de la început, să fie vizitaţi mai mult”, spune Costică Drăgoi, viceprimar în Săruleşti. 
 
Ca măsură de a împiedica extinderea bolii s-au constituit zonele de carantină în jurul focarelor. Peste 30 de poliţişti au organizat filtre, pe drumurile comunale, ca nu cumva animalele bolnave să fie scoase din gospodării. 
 
În cursul zilei de miercuri, patru echipe de veterinari de la DSV au fost trimise în teritoriu pentru a informa populaţia.
 
Citeşte şi: VIDEO „Boala limbii albastre” a ajuns în România. Disperare printre sătenii din Săruleşti, ale căror vite suferă de o boală necunoscută de ei
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările