Buzău

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Braconieri din Buzău, reţinuţi de mascaţii Poliţiei Prahova

0
14 Feb 2017 13:37:48
Autor: Iulian Bunila
Foto: observatorulph.ro
Foto: observatorulph.ro

Şapte buzoieni din comuna Chiojdu au fost conduşi la audieri, în urma a patru percheziţii la persoane bănuite de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Peste 100 de kg. de carne, pulbere şi muniţie, precum şi trei arme de vânătoare deţinute contrar dispoziţiilor legale, au fost ridicate de poliţiştii din Prahova.

 
La data de 13 februarie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au efectuat patru percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
 
Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna septembrie a anului trecut, persoanele în cauză  ar fi efectuat mai multe acte de braconaj cinegetic pe fonduri de vânătoare din Prahova.
 
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat peste 100 de kg. de carne şi preparate din carne, precum şi diverse cantităţi de pulbere şi muniţie (alice), deţinute ilegal, în scopul producerii de cartuşe de vânătoare.
 
De asemenea, poliţiştii au ridicat trei arme de vânătoare deţinute cu documente legale, însă păstrate în afara condiţiilor legale, pentru această categorie de bunuri.
Şapte mandate de aducere au fost în executare, cei vizaţi fiind aduşi la sediul Poliţiei, în vederea audierii.
 
Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 
Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Video: observatorulph.ro

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările