VIDEO Colindătorii de Crăciun şi Anul nou, cu „sabia” coronavirusului deasupra capului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Iulian Bunilă
Foto Iulian Bunilă

Un Crăciun autentic românesc înseamnă magie şi colinde, iar în fiecare an, în decembrie, cântecele tradiţionale răsună în curţile oamenilor. Anul acesta, însă, colindele rămân una dintre marile necunoscute ale sărbătorilor.

Urmează câteva săptămâni foarte importante în care specialiştii vor observa contextul şi evoluţia epidemiologică. Este greu de spus in momentul acesta cum se vor organiza aceste obiceiuri.

În zona  Buzăului, cetele de urători care se deghizează în perioada sărbătorilor au sunat adunarea în căminele culturale. La Mânzăleşti, membrii grupului folcloric au scos deja recuzita de la naftalină şi au început repetiţiile.

Lucică Dinu este unul dintre cei mai vechi colindători din sat. În perioada Crăciunului, se deghizează în unchiaş, personaj al unui vechi dans comic întâlnit numai în această zonă. Anul acesta, Baba şi Moşul din Mânzăleşti ar putea avea încă un rând de măşti, pe sub cele vechi, făcute din lână şi piele de capră.

”Ca să respectăm absolut ce trebuie ne punem masca medicală, apoi punem masca noastră. Vom face tot ce este posibil ca să fim şi noi, şi cei pe care-i colindăm în sihuranţă”, spune Lucică Dinu, membru al grupului folcloric Slănicul din Mânzăleşti.

Imagine indisponibilă

Tot la Mânzăleşti, de Anul Nou se colindă cu “Vasilca”, obicei transmis din generaţie în generaţie, vechi de peste două secole. Cete de bărbaţi merg cu o păpuşă împodobită cu cercei şi mărgele să colinde tinerii neînsuraţi, pentru a le duce norocul în casă. 

Colindători din Mânzăleşti nu ştiu încă dacă anul acesta vor mai respecta vechile tradiţii. ”De când mă ştiu eu, şi am 70 de ani, colindele au fost în fiecare an fără restricţii. Au fost doar restricţii meteorologice. Viscole mari. Nu a fost an fără colinde. Nu trebuie să existe pauză la aşa ceva”, spune Cecilia Petrescu, coordonatorul ansamblului Slănicul.

buzau

”Seria obiceiurilor de colindat începe în primele zile din decembrie. În satele noastre este aer curat, frumos, este spaţiu deschis. Ştim că trebuie să respectăm regulile, să purtăm mască; eventual vom decide să plece nu mai mult de doi, trei, tineri în cete, iar recomandarea ar fi să fie din aceeaşi familie”, declară Stănica Dinu, membru al ansamblului de colindători

Colindătorii speră ca autorităţile să fie îngăduitorare cu tradiţiile de Crăciun şi Anul Nou, pe care, spun ei, nici măcar cele două războaie mondiale nu le-au întrerupt. Aceştia spun că se vor reorganiza pe grupuri mici, astfel încât să nu se abată de la restricţiile impuse de pandemie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite