VIDEO Cuplu agresat într-un hotel din Buzău, de bătăuşi cu cagule

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BUZAU

A fost scandal monstru la un hotel de la ieşirea din municipiul Buzău. Un cuplu de îndrăgostiţi a fost atacat în plină noapte de către persoane mascate chiar în camera de hotel pe care cei doi o închiriaseră. Amorezii au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Cei doi tineri de 23 şi 19 ani care au închiriat pentru o noapte o cameră la un hotel de la ieşirea din oraş ar fi foat atacaţi din senin chiar în cameră de către persoane mascate. 

Atacatorii s-ar fi năpustit asupra băiatului de 23 de ani cu bastoane telescopice, snopindu-l în bătaie.

În urma incidentului, victima ar fi suferit răni grave la o mână şi lovituri puternice la cap, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Buzău. 

Tânăra de 19 ani, martoră la teribilul incident, a scăpat doar cu un atac de panică, fiind preluată şi ea de medicii de la ambulanţă şi dusa la spital pentru îngrijiri.

După comiterea atacului, rudele victimei au venit în număr mare în curtea Spitalului Judeţean din Buzău pentru a vedea în ce stare sunt cele două victime. Poliţia şi Jandarmeria au mobilizat mai multe echipaje pentru evitarea unor incidente în incinta spitalului.

Oamenii legii au declanşat o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de agresiunea asupra celor doi tineri.

Rudele celui bătut susţin că persoanele mascate, care au intrat cu forţa în camera de hotel, ar fi membri ai clanului sportivilor, o grupare interlopă bine cunoscută poliţiei pentru incidente comise comise cu violenţa chiar în plină stradă. 

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite