VIDEO Cum se degustă un vin ca să-i simţi cu adevărat buchetul. Motivul pentru care paharul se prinde de picior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Degustarea vinului este o adevărată artă, la baza căreia se află mult antrenament şi calităţi native. Când analizează un vin, simţuri ca mirosul, gustul, văzul sau auzul le oferă cunoscătorilor informaţii importante despre calitatea acestuia, zona de origine sau aromele care îi dau valoare.

Un somelier din Buzău ne oferă câteva sfaturi pentru a testa corect vinul. Liviu Birceanu ne spune că există o diferenţă între aromele vinului şi buchetul acestuia. 

Când vorbim despre arome, ne referim la mirosurile primare, adică de fructe sau de flori. Dacă vinul a fost maturat sau învechit la butelie, acesta poate dezvolta arome secundare sau terţiare, catalogat de obicei ca fiind buchetul vinului.

Buchetul unui vin poate include arome precum cea de ciocolată, de stafide sau cafea. Oamenii percep aromele diferit. Unii spun că vinul miroase a vin, alţii însă descoperă izul unor condimente ori al cireşelor verzi pe care le mâncau în copilărie.

Vinurile albe se toarnă în pahare înguste, în forma literei „U“ iar vinurile roşii, în în pahare cu baza mai mare şi deschiderea îngustă. Acestea sunt pahare mai înalte, cu o cupă mult mai mare. Acestea vor permite aromelor multiple să iasă la suprafaţă.

Pentru un mai bun rezultat al degustării, contează şi cantitatea de vin pe care îl turnaţi în pahare.

Umpleţi mai întâi o treime de pahar cu vin şi priviţi-l drept. Înclinaţi apoi paharul uşor, pentru a vedea întreg spectrul de culori pe care le are vinul. Când veţi lăsa paharul în jos, veţi putea admira intensitatea culorii. Această etapă se realizează pe un fundal alb.

”Când analizăm un vin, să ştiţi că ne folosim toate simţurile, mai puţin cel tactil. Începem cu analiza vizuală, iar pentru acest lucru e bine să avem o suprafaţă albă pentru ca, în contrast cu ea, să ne dea culoarea, intensitatea culorii, de claritatea vinului”, spune Liviu Birceanu, somelier din Buzău. 
Imagine indisponibilă

Agitaţi uşor paharul folosind mişcări circulare, pentru a elibera toate aromele vinului. Apropiaţi apoi paharul de nas, pentru a identifica dacă aromele sunt delicate şi elegante sau puternice, pătrunzătoare. 

În cazul începătorilor, e bine să rotiţi paharul pe o suprafaţă plată, fără a-l ridica de pe masă. Urmele de pe peretele paharului sunt un indiciu că vinul e dens, cu un conţinut mai mare de alcool sau glicerină.

”Al doilea simţ pe care îl folosim este mirosul. Învârtim de câteva ori iar de aici rezultă acel buchet despre care vorbesc cunoscătorii. Ultimul, dar nu cel din urmă, este gustul. Luăm o gură, plimbăm vinul prin toată cavitatea bucală”, spune Liviu Birceanu, somelier.

Imagine indisponibilă

Paharul trebuie apucat de picior, pentru a evita încălzirea şi a schimba temperatura vinului. Ţineţi vinul în gură pentru un minimum de 4-5 secunde şi maximum 10-12 secunde. La final, vinul se va elimina din gură. Dacă paşii de mai sus au fost îndepliniţi în mod corect, gustul se va mai menţine o perioadă. 

”Să ştiţi că este important inclusiv postgustul. Înseamnă cât timp mai simţim în gură gustul respectivului vin. Cu cât postgustul este mai lung, cu atât produsul este de o calitate mai ridicată”, explică somelierul buzoian.

Între degustări, reîmprospătaţi cavitatea bucală cu aperitive lipsite de condimente sau alte gusturi pregnante. Puteţi servi pâine, caşcaval, brânzeturi nesărate, poate fructe şi ciocolată, dacă se servesc şi vinuri roşii.

Pentru a fi cât mai precisă degustarea vinului, trebuie să ţineţi cont de temperatura la care îl serviţi. Un vin foarte rece îşi va ascunde calităţile şi defectele. 

Vinurile albe dulci se servesc la temperaturi de 4-8°C sau 8-10°C după preferinţe, cele seci, la temperaturi de 8-10°C, vinurile albe dulci, cu arome de fructe, se servesc la temperaturi de 10-12°C iar cele rose au nevoie de temperaturi de 8-10°C.

Vinuri roşii, tinere se degustă la temperaturi de 12-14°C, vinuri roşii mature, complexe, precum Pinot Noir nobil, cu o vechime de 2-3 ani, se consumă la temperaturi de 16-18°C; iar vnurile roşii mature, gen Cabernet Sauvignon, cu o vechime de peste 3 ani, la temperaturi de 18-20°C.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite