VIDEO Elevă de 12 ani bătută crunt de un coleg în microbuzul şcolar. Imaginile arată că şoferul a ignorat ţipetele copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au început o anchetă la Şcoala din Fundeni-Zărneşti, judeţul Buzău, după ce o elevă de 12 ani a fost bătută crunt de un băiat, chiar în microbuzul şcolar, care se deplasa către domiciliile copiilor. Altercaţia a fost filmată de un coleg şi trimisă familiei victimei. Şoferul spune că şi-a dat seama că a fost o altercaţie în microbuz abia după ce majoritatea copiilor au coborât iar fata bătută a rămas întinsă pe podea.

Pe înregistrare se vede cum o elevă este lovită cu pumnii de un băiat, apoi trântită la podea, în uralele colegilor. Şoferul pare că ignoră altercaţia din spate şi îşi continuă drumul. La scurt timp, opreşte maşina, copiii coboară şi abia din acest moment, spune şoferul, ar fi aflat despre eveniment.

Când a ajuns acasă, fata le-a povestit părinţilor că a fost lovită la faţă şi în burtă de Gabi, un copil problemă, care ar mai fi bătut-o de câteva ori până acum, şi tot în microbuzul şcolar. 

”Era gălăgie în spate iar când am auzit, dom' şofer se bat copiii ăştia abia atunci am oprit maşina. După ce au coborât, am văzut-o pe fată întinsă pe jos şi cu sânge la nas. Nu e prima oară când o bate copilul ăsta”, spune Petre Ion, şoferul Microbuzului.

Luni, părinţii fetei bătute în microbuz au mers cu poliţia la şcoală. ”Nasul îl avea făcut praf, o durea stomacul, are răni la picior şi de mai multe ori i s-a întâmplat să fie bătută de acest copil. Cică lui îi place de ea, ea e mai sensibilă aşa şi de aceea cred că bate mereu. O mut de la şcoală dacă nu se iau alte măsuri”, spune tatăl elevei. 

”Am auzit că a fost o încercare să agreseze eleva respectivă. După ce am aflat, au fost înştiinţaţi inclusiv părinţii elevului bătăuş să vină la şcoală şi să ia măsuri. Nu se pune problema exmatriculării ci copilul trebuie să fie conştientizat că nu trebuie să facă aces lucru, ci trebuie să fie consiliatpsihologic”, spune Alexandru Constantin, directorul Şcolii din Fundeni - Zărneşti.

Directorul şcolii spune că elevul problemă nu se află la prima abatere, însă nu a putut interveni până acum decât cu scăderea notei la purtare. Recunoaşte că nu mereu sunt însoţitori în microbuzele şcolare, aşa cum cere legea, şi de aceea a fost posibilă producerea incidentului, de vineri după-amiază.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite