VIDEO Au fost cozi mari la peşte şi fructe de mare, de Florii, în centrul Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

În duminica Floriilor, au fost cozi mari la peşte şi fructe de mare în centrul Buzăului, unde a avut loc un festival gastronomic dedicat mâncărurilor pescăreşti. Oamenii au fost dispuşi să aştepte zeci de minute până să cumpere delicioasele preparate.

Într-o zi cu dezlegare la peşte, tentaculele de caracatiţă, inelele de calamar şi midiile în sos au fost la fel de cerute de clienţi ca păstrăvul, somonul sau dorada în diverse sosuri sau la grill.

În cele trei zile de festival, buzoienii au avut ocazia de a savura deopotrivă mâncăruri exotice şi preparate tradiţionale din zonele pescăreşti ale României. 

Cei prezenţi au gustat bunătăţi precum midii în sos de vin, creveţi tempura, doradă şi păstrăv pe pat de sare, somon şi storceag de nisetru, Paella, Jambalaya şi multe alte preparate din peşte şi fructe de mare.

Festivalul aflat acum la prima ediţie este organizat de chef-ul buzoian Cristi Dobre, care a venit pe platoul Dacia cu o sumedenie de produse pe care le-a realizat cu prietenii săi specialişti în ale bucătăriei de la Braşov.

„Am Guerila Cooking, alături de mine, Guerila Team de la Braşov, o organizaţie aparte de şefi profesionişti care mă ajută zilele acestea. Am zisă să facem ceva altfel la Buzău în speranţa că vom atrage street food-ul de calitate şi la noi în oraş. Vin după 15 ani asiduu de muncă în Europa, unde am condus restaurante în ultimii 7-8 ani, şi pun chezăşie experienţa mea pentru calitatea produselor oferite buzoienilor”, spune chef-ul buzoian Cristi Dobre.

În paralel cu festivalul peştelui va fi şi astăzi un spectacol în Piaţa Dacia. Dacă sâmbătă, 20 aprilie, pe scena din centrul Buzăului au urcat Ion Paladi, Tudor Ungureanu şi Ansamblul Ştefan Vodă astăzi duminică, 21 aprilie, vor evolua Maria Gheorghiu, Zinaida Bolboceanu şi Corul ”Voievozii Munţilor” din Covasna.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite