VIDEO Incendiu la biserica rupestră din satul Aluniş, monument istoric vechi de 800 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu a cuprins, duminică dimineaţă, biserica rupestră din Aluniş, comuna Colţi. Pompierii buzoieni au intervenit cu două autospeciale aparţinând Gărzii de Intervenţie Mărunţişu şi alte două de la ISU Buzău. Flăcările au afectat pereţii din lemn ai lăcaşului de cult. Focul a fost stins la scurt timp de la declanşarea intervenţiei, fiind scoase în timp util obiectele de cult.

Incendiul care a cuprins biserica din satul Aluniş a fost stins la circa 20 de minute de la momentul la care pompierii au ajuns în zonă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu, a fost afectată construcţia din lemn a bisericii, la interior, dar au fost evacuate şi salvate bunurile din locaşul de cult. Cauzele incendiului nu au fost încă stabilite. 

Ce este cunoscut este faptul că duminică nu s-a ţinut slujbă în biserică iar incendiul a fost anunţat de un cetăţean care se afla în zonă. 

Biserica de la Aluniş este monument istoric datând din 1274 şi face parte din complexul rupestru din localitate. De altfel, biserica este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult creştine de pe teritoriul României, fiind una dintre puţinele biserici cu această vechime în care se mai săvârşesc slujbe.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite