VIDEO Loredana Neagu, tânăra care a returnat un portofel găsit pe stradă, voluntar la construcţia casei promise ca răsplată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra de etnie romă, din judeţul Buzău, care în primăvară a atras admiraţia opiniei publice după ce a înapoiat un portofel cu 1.000 de lei, îşi vede visul cum prinde contur. Mai mulţi voluntari ai asociaţiei care i-a promis ca răsplată o locuinţă au început să înalţe pereţii casei, ajutaţi de angajaţii unei bănci şi rudele fetei. Investiţia se ridică la 20.000 de euro, bani strânşi de Fundaţia ”Habitat for Humanity”, printr-o campanie umanitară.

A început forfota pe şantierul noii case a Loredanei Neagu, de la marginea comunei Berca, unde autorităţile locale i-au oferit tinerei 60 de metri pătraţi. 

Vineri, în ciuda vremii ploioase, peste 20 de voluntari au pus mâna pe unelte pentru a ridica mai întâi stâlpii de susţinere, apoi pereţii şi, la final, acoperişul. Asta şi-au propus să realizeze în acest weekend reprezentanţii Fundaţiei ”Habitat for Humanity”, organizatorii campaniei umanitare, ajutaţi de angajaţii unei bănci. ”Zece fete şi cinci băieţi am ajuns azi dimineaţă aici, am găsit casa la nivelul fundaţiei, am ridicat pereţii până la prânz. Vrem să îmbrăcăm toată casa până duminică”, a declarat Liviu Gherghescu, voluntar.

Voluntarii sunt coordonaţi cu stricteţe de reprezentanţii Fundaţiei ”Habitat for Humanity”, constructori cu experienţă în amenajarea locuinţelor sociale. ”Va fi o casă simplă, decentă şi accesibilă, după standardele Habitat. Va avea două dormitoare, un living, bucătărie şi baie şi va costa 20.000 de euro, valoarea materialelor de construcţii”, a spus Loredana Modoran, de la ”Habitat for Humanity”.

image

Loredana Neagu este unul dintre cei mai activi muncitori de pe şantier. Este din ce în ce mai nerăbdătoare să îşi vadă casa terminată. ”Am ajutat voluntarii, să dau la mână, să bat un cui. Mai sunt şi doi fraţi cu mine dar duminică o să vină toată familia”, a spus Loredana Neagu, beneficiar program umanitar.

Loredana ajuns cunoscută după ce, în primăvară, a predat un portofel cu 1.000 de lei, găsit pe stradă, la postul de poliţie. S-a ales atunci cu multe promisiuni însă numai câteva s-au concretizat, printre acestea fiind şi construcţia unei locuinţe, proiect umanitar realizat de ”Habitat for Humanity”.

Loredana Neagu are 21 de ani şi îşi creşte singură cei doi copii, Raisa Gabriela, de un an şi trei luni, şi Mădălin, de patru ani. Face parte dintr-o familie extrem de săracă şi numeroasă, formată din zece adulţi şi patru copii mici, care locuiesc într-o casă construită din chirpici. Singurul venit stabil este adus de tatăl Loredanei, al cărui salariu este de doar 700 de lei. Pe lângă acesta, se adaugă un ajutor de la stat pe care îl primeşte unul dintre fraţi, care este surdomut, şi alocaţiile a doi copii, de 42 de lei fiecare. 

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite