VIDEO Pornirea iluminatului festiv şi deschiderea târgului de Crăciun, în prezenţa a peste două mii de buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plasa de lumini este atracţia târgului
Plasa de lumini este atracţia târgului

latoul din centrul municipiului Buzău s-a umplut până la refuz, duminică seară, pentru cel mai aşteptat moment al zilei de 1 Decembrie: aprinderea iluminatului festiv. Artişti de muzică populară au asigurat atmosfera de sărbătoare. Momentul  a coincis cu deschiderea Târgului de Crăciun organizat de Primărie.

Autorităţile au aprins la ora 18.00 iluminatul festiv de pe platou, în prezenţa a peste două mii de buzoieni. 

Iluminatul festiv a fost pornit de câţiva copii invitaţi pe scenă de primarul Constantin Toma, moment urmat la scurt timp de intonarea Imnului Naţional de către corul Lyra din Buzău.

O plasă de lumini amplasată în centrul Pieţei Dacia luminează întregul platou, în timp ce brazii şi decoraţiunile de pe lateral străjuiesc peisajul.

Buna dispoziţie a fost asigurată de artişti locali şi ansambluri vocal-instrumentale din care nu au lipsit Fanfara Diviziei 2 Infanterie „Getica”,  Ansamblul de dansuri „Crăiţele”, Ansamblul „Ştefan Vodă” şi Nemuritorii.

Tot duminică a fost deschis şi târgul de Crăciun organizat de Primărie, care conţine un patinoar, un carusel şi căsuţe cu bunătăţi. Patinoarul amplasat pe Platoul Dacia va funcţiona până în prima parte a lunii ianuarie 2020.

Distracţia va continua pe platou până pe 31 decembrie, atunci când autorităţile organizează spectacolul de Revelion.

Şi Consiliului Judeţean Buzău a aprins cele două tuneluri de lumini de pe Bulevardul Bălcescu. 

Tunelul de lumini din faţa Consiliului Judeţean a fost aprins de preşedintele  Petre Emanoil Neagu în prezenţa unor oaspeţi din Republica Moldova dar şi a câtorva zeci de copii din centrele de plasament din Buzău şi Beceni.

Un tunel asemănător a fost aprins şi la Muzeul Judeţean, pe aleea care duce spre clădirea ce găzduieşte atât muzeul cât şi Teatrul George Ciprian.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite