VIDEO Cum au rezolvat poliţiştii o nuntă de romi care încălca regulile pandemiei. Doar jumătate dintre petrecăreţi au mai rămas în cort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto amator
Foto amator

Nunta unor tineri romi din Buzău a avut parte, joi, de câţiva invitaţi nepoftiţi. Mai mulţi poliţişti au descins în complexul situat în comuna Verneşti, lângă municipiul Buzău, pentru a verifica legalitatea evenimentului, în contextul pandemiei. Pentru că au descoperit un număr mai mare de nuntaşi decât limita permisă, oamenii legii au sancţionat proprietarul localului şi au obligat o parte din invitaţi să petreacă în afara cortului.

Joi seară, în cadrul unei ample acţiuni de verificare şi control organizate pe raza municipiului Buzău şi a comunelor limitrofe, în intervalul 17.00 - 20.00, poliţiştii au constatat mai multe nereguli la un agent economic din comuna Verneşti, cu obiect de activitate organizarea de evenimente private.

La momentul controlului, în interiorul incintei, era în desfăşurare o nuntă la care participau aproximativ 110 persoane. 

Poliţiştii au adus la cunoştinţă organizatorului prevederile legale şi au pus în vedere acestuia să se conformeze de îndată normelor impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

În scurt timp, deficienţele au fost remediate. Mai precis, invitaţii au fost relocaţi astfel încât în cort să rămână 50, iar ceilalţi să petreacă afară, pe terasa complexului. 

Reorganizarea nunţii s-a făcut fără incidente. Pentru abaterile constatate, atât mirii, consideraţi organizatori ai nunţii, cât şi gazda petrecerii s-au alesc cu sancţiuni contravenţionale în valoare de 30.000 de lei.

                                                                                                Video fără sunet / imagini amator

Vă mai recomandăm şi:

Fostul prefect al Buzăului, Carmen Ichim, a devenit membru Pro România

Băsescu: Fiecare pensionar a fost furat, în medie, cu 904 lei. Olguţa şi Dragnea au planificat furtul

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite