VIDEO „Surprinzătorul Dali”, expoziţie eveniment la Muzeul Judeţean Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Judeţean Buzău găzduieste, începând de marţi şi până în februarie 2021, o expoziţie de artă cu lucrări semnate de unul dintre cei mai mari artişti ai lumii: Salvador Dali. Expoziţia „Surprinzătorul Dali” scoate în prim-plan 150 de lucrări originale ale marelui artist plastic spaniol, care fac parte din colecţia privată Kesauri.

Expoziţia cuprinde litografii, serigrafii, piese din ceramică, lucrări din bronz şi argint, lucrări de tapiserie, cu semnătura excentricului artist plastic spaniol. 

„În primul rând, doresc să mulţumesc conducerii Consiliului Judeţean şi a Muzeului de aici, de fapt a întregului colectiv al instituţiei, pentru faptul că ne-au găzduit şi ne-au ajutat cu amenajarea acestei expoziţii. Compania ArtExpo este unul dintre liderii mondiali în ceea ce priveşte organizarea de expoziţii. Până acum, am organizat aproape 80 de expoziţii de acest fel. Aceasta, de aici, este a 79-a.", a declarat Vasilii Kesauri, unul dintre cei doi curatori ai expoziţiei.

La vernisajul expoziţiei de astăzi, de la Muzeul Judeţean, a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Pentru a vizita expoziţia Salvador Dali, publicul va trebui să respecte toate regulile obligatorii impuse de pandemia de COVID-19. De asemenea, preţurile pentru biletele de intrare vor fi diferite de cele practicate de Muzeul Judeţean. 

Astfel, biletul pentru un adult va costa 25 de lei, în timp ce elevii vor plăti doar 10 lei pe un bilet. Preşcolarii şi însoţitorii de grup vor avea intrarea gratuită.

Cei care vor vizita expoziţia vor avea ocazia să achiziţioneze şi diferite suveniruri personalizate şi să primească şi un catalog, cuprins în preţul biletului. Organizatorii anunţă însă că este inerzisă fotografierea sau filmarea operelor.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite