VIDEO Troiene cât gardul, într-un sat din Bărăganul buzoian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
viscol

Localităţile din Bărăgan au fost în bătaia vântului puternic, cele mai afectate fiind gospodăriile de la marginea satelor. La Smeeni, comună aflată la 20 de kilometri de Buzău, rafalele care s-au oprit în primele garduri întâlnite în cale au format troiene de peste un metru şi jumătate înălţime.

Comitetul local pentru situaţii de urgenţă, instituit la nivelul Primăriei din Smeeni, a fost  convocat în noaptea de 17 ianuarie 2016, încă de la ora 03.30. S-a acţionat pentru aprovizionarea magazinelor din comună cu pâine achiziţionată de la brutăria locală.

La apelul unui grup de navetişti, nevoiţi din cauza drumurilor impracticabile să se aventureze pe jos către casă, microbuzul primăriei însoţit de un buldo-excavator s-a deplasat către grupul respectiv, preluându-i si ducându-i către casă, în satele din comună, scrie smeeni.com.

Deşi, la marginea localităţii, acolo unde în fiecare an au fost probleme cu depunerile masive de zăpadă, viteza vântului a depăşit pe alocuri 60-70 de km/h, locuitorii de aici au reuşit sa ţină piept zăpezii, care pe alocuri a fost troienită.

Singurul eveniment notabil a fost semnalat pe o stradă lăturalnică, în satul Moisica, acolo unde un stâlp din lemn, ce susţinea cablurile de telefonie fixă şi internet, a cedat din cauza vântului, blocând drumul. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite