VIDEO Pregătiri pentru Ziua Naţională. Militarii din Buzău vor defila pe aleea principală din Parcul Crâng

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În condiţiile impuse de pandemie, ziua de 1 Decembrie nu va arăta la fel ca în fiecare an, la Buzău. Parada militară care obişnuia să adune mii de buzoieni fie pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, fie pe Calea Eroilor nu va mai avea loc.

Anul acesta, locaţia luată în calcul pentru manifestările de 1 Decembrie este Parcul Crâng. 

Acolo ar fi permis circa a o sută de persoane, militari şi oficialităţi care vor păstra toate măsurile de siguranţă.

Din partea Garnizoanei Buzău vor fi prezenţi aproape 60 de militari, două plutoane de militari şi fanfara militară. 

Cel mai probabil, militarii vor defila pe aleea principală din Parcul Crâng. 

Tot pe 1 Decembrie vor fi aprinse luminiţele montate de Consiliul Judeţean în faţa instituţiei dar şi tunelul din faţa Muzeului Judeţean. Aprinse vor fi şi luminiţele de pe Calea Eroilor, unde au fost montate pe stâlpi ornamente cu logo-ul Buzăului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite