Zeci de buzoieni au participat la marşul dedicat ”zilei de sensibilizare faţă de autism”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marşul a fost organizat pe Bulevardul Bălcescu
Marşul a fost organizat pe Bulevardul Bălcescu

Ziua mondială de sensibilizare faţă de autism, care este sărbătorită în fiecare an pe 2 aprilie, a fost marcată şi la Buzău. La nivel mondial, înn această zi sunt aduse în prim plan problemele pe care le au copiii diagnosticaţi cu autism care au mare nevoie de atenţia societăţii.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, prin Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi „Dumbrava Minunată”, a marcat această zi prin organizarea unui marş pe Bulevardul Nicolae Bălcescu până în Piaţa Dacia, la care au participat aproximativ 50 de persoane: copii, părinţi, voluntari şi profesionişti.

Participanţii la marş au fost oferite trecătorilor baloane, fundiţe, morişti de vânt şi pliante, confecţionate cu ajutorul copiilor, cu scopul de promovare a unei mai bune întelegeri a autismului şi de creştere a nivelului de conştientizare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi familiilor acestora.

De asemenea, mai multe instituţii de interes judeţean s-au solidarizat campaniei prin purtarea Fundiţei albastre, simbolul manifestărilor internaţionale de conştientizare asupra autismului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite