30 de medici de familie nu au semnat contractele cu Casa de Asigurări. Doctor: Afectaţi sunt pacienţii cu boli cronice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu toţi medicii au semnat contractele cu Casa de Asigurări FOTO Shutterstock
Nu toţi medicii au semnat contractele cu Casa de Asigurări FOTO Shutterstock

Peste 75% din medicii de familie din toată ţara au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate. În judeţul Călăraşi, 30 dintre cei 118 medici de familie nu au semnat aceste documente, iar în prezent nu eliberează reţete compensate. Situaţia afectează bolnavii cronici care sunt obligaţi să-şi cumpere medicamentele la preţ întreg.

La Călăraşi, conform medicului Cătălin Petrenciu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, doar 30 dintre cei 118 doctori nu au semnat documentele. "Acest lucru afectează, în primul rând pacienţii cu boli cronice, puşi în situaţia de a-şi achiziţiona medicametele la preţ întreg", a spus Petrencic. 

Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate(CNAS), perioada de semnare a acestor documente s-a încheiat, cei care nu au semnat actele adiţionale putând intra în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate în baza unor contracte cu durata determinată, a anunţat, joi, CNAS. La rândul lor, organizaţiile medicilor de familie spun că în urma presiunilor făcute de CNAS şi de casele subordonate circa 65% din doctorii din întreaga ţară au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor cu casele de asigurări de sănătate şi că "faptul că astăzi se încearcă punerea pumnului în gura medicilor nu înseamnă că s-au şi rezolvat problemele din sistem, ci doar că pacienţii şi medicii sunt trataţi de pe poziţii de forţă".

S-a încheiat perioada de prelungire

CNAS anunţă că perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate s-a încheiat. Furnizorii de servicii medicale care nu au semnat actele adiţionale vor putea intra în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate în baza unor contracte cu durata determinată (până la 31 martie a.c.) ce vor putea fi încheiate la o dată anunţată ulterior de casele de asigurări de sănătate, precizează CNAS.

Conform CNAS, până la încheierea perioadei de prelungire a contractelor cu casele de asigurări de sănătate peste 75% din medicii de familie au semnat actele adiţionale. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate mai spune că asiguraţii cu urgenţe medico-chirurgicale, precum şi cu 59 de afecţiuni (între care se numără afecţiunile oncologice, diabetul, hepatita cronică, astmul bronşic, dar şi afecţiunile copilului cu vârsta sub un an) se pot prezenta la consultaţie direct la medicul specialist, fără a fi necesar bilet de trimitere.

Vă recomandăm şi:

Dragnea, despre protestele profesorilor: Trebuie să fim puţin mai responsabili. E vorba de cât poate duce această ţară

Profesorii dezvăluie lucrurile pe care părinţii ar trebui să le facă pentru a le asigura copiilor succesul în viaţă: „Forţează-i să închidă monitoarele!“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite