Călăraşi

articolul anterior articolul urmator

Începe a doua etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020

0
2 Apr 2019 08:55:52
Autor: Ionela Stănilă
A doua etapă pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare FOTO Shutterstock
A doua etapă pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare FOTO Shutterstock

A doua etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 începe, marţi, şi se va încheia în 8 aprilie. Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat că, în prima etapă, au fost depuse 150.084 de cereri. În judeţul Călăraşi au fost înregistrate puţin peste 2.000 de cereri.

 
 
Potrivit calendarului anunţat de MEN, a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor-tip de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 este programată între 2 şi 8 aprilie şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi/nu au participat în prima etapă. Cererile se completează din nou, în funcţie de locurile disponibile. Listele finale vor fi afişate în 11 aprilie.
 
Ulterior, conform metodologiei de înscriere, în săptămâna 12-19 aprilie, inspectoratele şcolare vor centraliza şi soluţiona cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi în vreo unitate de învăţământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.
 
Potrivit MEN, în prima etapă (4 - 22 martie), au fost completate şi depuse, la nivel naţional, 150.084 de cereri. Dintre acestea, 128.703 cereri (85,8%) vizează copii care împlinesc vârsta de 6 ani până în 31 august 2019, inclusiv, iar 21.381 de cereri (14,2%), copii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2019, inclusiv. Cele mai multe cereri, respectiv 15.195, au fos depuse în Capitală. În judeţele Suceava şi Iaşi s-au depus peste 6.000 de cereri, iar în Judeţele Prahova, Constanţa şi Cluj s-au depus peste 5.000 de cereri. În judeţul Tulcea s-au înscris cei mai puţini copii, resectiv 1.444.   În judeţul Călăraşi sunt disponibile peste 2.799 de locuri, disponibile în 130 de clase.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii