Şase proiecte de prevenire a consumului de droguri, derulate în şcoli în anul 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şase proiecte au fost implementate în şcoli în anul 2019 FOTO ana.gov.ro
Şase proiecte au fost implementate în şcoli în anul 2019 FOTO ana.gov.ro

Şi în anul şcolar 2018 – 2019, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a continuat implementarea, la nivel naţional, o unor proiecte de prevenire a consumului de droguri în unităţile de învăţământ. La nivel naţional, peste 70.000 de elevi au fost instruiţi prin intermediul celor 6 proiecte.

În acest an, ANA, în parteneriat cu structurile teritoriale ale Ministerului Educaţiei Naţionale, a dezvoltat şase proiecte naţionale: „Mesajul meu Antidrog” - pentru elevii de gimnaziu şi liceu, „Necenzurat” - pentru elevii de 12-14 ani, „Fred Goes Net” - pentru elevii de 14-19 ani, ,,ABC-ul emoţiilor” – pentru elevii din clasele I şi a II-a, ,,Cum să creştem sănătoşi” – pentru preşcolari şi pentru elevii de clasa I şi ,,Eu şi copilul meu”, prin intermediul căruia şi-a propus să consolideze legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), precum şi pe cele dintre aceştia şi şcoală.

„Cum să creştem sănătoşi”

Proiectul naţional „Cum să creştem sănătoşi” presupune formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară (grădiniţă) şi şcolară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de ţigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor adecvate de rezolvare fără violenţă a conflictelor şi de luare a deciziilor.

Aflat în al doilea an de implementare la nivel naţional, ,,Cum să creştem sănătoşi” s-a bucurat şi anul acesta de succes în rândul cadrelor didactice şi al copiilor, înregistrând o cerere foarte mare, cu rezultate extraordinare din punctul de vedere al numărului de copii participanţi cu vârste cuprinse între 5 şi 7 ani – 26855. De asemenea, au fost informate de activităţile proiectului 9790 de cadre didactice şi iar de Cursul de formare. ,,Cum să creştem sănătoşi” au beneficiat 782 de cadre didactice.

,,ABC-ul emoţiilor”

,,ABC-ul emoţiilor” este un proiect de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor negative, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.

Ca şi proiectul ,,Cum să creştem sănătoşi”, ,,ABC-ul emoţiilor”, aflat tot în al doilea an de implementare la nivel naţional, a înregistrat o cerere foarte mare în rândul cadrelor didactice şi al copiilor, de asemenea, cu rezultate extraordinare din punctul de vedere al numărului de copii participanţi cu vârste între 7 şi 9 ani – 25457. De asemenea, au fost informate de activităţile proiectului 9687 de cadre didactice, iar de Cursul de formare ,,ABC-ul emoţiilor”au beneficiat 788 de cadre didactice.

„Mesajul meu antidrog”

„Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de tradiţie de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA. Ediţia a XVI–a a concursului s-a derulat în intervalul februarie - iunie 2019, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.

Proiectul urmăreşte dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri. „Mesajul meu antidrog” este conceput sub forma unui concurs naţional, în cadrul căruia elevii îşi exprimă într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri. 

Şi în acest an, au participat la acest concurs numeroşi elevi – 4720 şi cadre didactice - 1200, cu un număr de 3952 de lucrări, la secţiunile eseu literar (gimnaziu şi liceu), arte vizuale - grafică, pictură şi fotografie digitală - (gimnaziu şi liceu), film scurt metraj (liceu), spot (liceu), sport (gimnaziu şi liceu).

„Necenzurat"

„NECENZURAT” este un proiect de prevenire a consumului de droguri în şcoli pentru elevii cu vârste între 12 şi 14 ani, fiind bazat pe formarea de abilităţi de viaţă şi pe modelul influenţei sociale. Proiectul, care se desfăşoară în România, fără întrerupere începând cu anul 2009, a fost derulat, în mai multe etape, în 17 state europene, dar şi în numeroase ţări din Asia, Africa şi America, şi a fost iniţiat de „Mentor International Foundation”, fiind bazat pe modelul influenţei sociale.

În anul şcolar 2018-2019, proiectul „NECENZURAT” a înregistrat rezultate semnificative, crescute faţă de anii anteriori: 13177 de elevi cu vârste de 12-14 ani.

Au fost informate de activităţile proiectului 8835 de cadre didactice, iar de Cursul de formare „Necenzurat” au beneficiat 436 de profesori.

"Fred goes net”

Un alt proiect naţional adresat elevilor, derulat de ANA încă din anul 2011 şi devenit deja de tradiţie, este “FRED GOES NET”.  Prin acest proiect, creşte accesibilitatea tinerilor care se află la riscul de a deveni dependenţi de droguri la serviciile integrate de prevenire şi asistenţă, sunt iniţiate măsuri în vederea schimbării comportamentului grupului ţintă, se sporeşte şansa intervenţiei timpurii şi rapide, evitându-se sau diminuându-se, astfel, riscul condamnării, discriminării sau marginalizării tinerilor cu risc de a deveni dependenţi şi este asigurat caracterul integrat al intervenţiilor de prevenire şi al celor de asistenţă a consumatorilor de droguri.  

În anul şcolar 2018-2019, au fost organizate 113 de Cursuri FRED, la care au participat 1483 de elevi  (intervenţiile de prevenire constau într-un interviu iniţial şi o intervenţie în grup de 8 ore - pentru asigurarea calităţii Cursurilor FRED, este necesară instruirea specifică conform Manualului european FRED GOES NET şi parcurgerea unui modul de formare în Interviul Motivaţional).

,Eu şi copilul meu”

Prin intermediul proiectului de prevenire în familie a consumului de droguri ,,Eu şi copilul meu”, specialiştii ANA şi-au propus să consolideze legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), precum şi pe cele dintre aceştia şi şcoală. Astfel, 1711 părinţi au participat la acest proiect, căpătând deprinderile necesare în a comunica eficient cu propriii copii şi a recunoaşte semnele în cazul consumului de droguri de către aceştia.

Cele şase proiecte de prevenire a consumului de droguri au fost derulate, la nivel naţional, prin structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale Antidrog – 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog -, în parteneriat cu structurile teritoriale ale Ministerului Educaţiei Naţionale, şi vor continua şi în anul şcolar 2019 – 2020, bazându-se pe buna colaborare dintre cele două instituţii.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite