Şofer băut, prins la volan de poliţişti. Firma la care era angajat, amendată cu 3.045 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia l-a prins băut la volan pe şoferul din Constanţa FOTO Adevărul
Poliţia l-a prins băut la volan pe şoferul din Constanţa FOTO Adevărul

Un bărbat din Constanţa, prins băut la volan de poliţiştii călărăşeni, s-a ales cu dosar penal, iar societatea unde era angajat a fost amendată cu 3.045 de lei.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au întocmit dosar penal unui bărbat care a condus un ansamblu de autovehicule sub influenţa alcoolului. Poliţiştii au oprit, la sfârşitul săptămânii trceute, pentru control pe strada Prelungirea Sloboziei, din municipiul Călăraşi, ansamblul de autovehicule format din autoutilitară şi semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Constanţa.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele celui în cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.  

Totodată, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 3.045 de lei faţă de societatea la care bărbatul este angajat întrucât nu a fost verificată starea psiho-fizică a conducătorului auto, permiţându-i efectuarea cursei, deşi acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite