Adio, blat! Din 22 martie, trenuri private pe ruta navetiştilor Olteniţa-Budeşti-Titan Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unele trenuri vor suferi întârzieri, din cauza trecerii la ora oficială de vară.
Unele trenuri vor suferi întârzieri, din cauza trecerii la ora oficială de vară.

Una dintre celebrele rute CFR din judeţul Călăraşi unde blatiştii fac legea va funcţiona de pe 22 martie cu trenuri private. CFR SA a atribuit unui operator particular, la sfârşitul anului trecut, în urma unei licitaţii publice derulate la Bursa Română de Mărfuri, tronsonul de cale ferată Bucureşti Sud Călători-Olteniţa. Astfel, de miercuri, 22 martie 2012, Transferoviar Grup din Cluj Napoca va prelua traficul de călători

Potrivit unui comunicat al companiei, societatea „va demara activitatea cu 10 trenuri pe zi pentru a crea condiţiile necesare personalului de linii de a efectua lucrări asupra căii ferate”. Compania menţionează faptul că în prezent viteza de circulaţie este de 15 km/h pe distanţa Titan Sud – Bucureşti Sud şi de 30 km/h pe distanţa Bucureşti Sud – Olteniţa. După o perioadă de aproximativ o lună se vor crea condiţiile creşterii vitezei maxime de circulaţie la 30 km/h pe prima distanţă şi de 50 km/h pe cea de-a doua. „Cu aceasta ocazie vom putea introduce încă una-două perechi de trenuri”, a anunţat Transferoviar Grup.

Oprire în toate haltele

Operarea va fi în regim de Regio, cu oprire în toate haltele şi punctele existente în prezent: : Olteniţa, Valea Roşie, Curcani, Luica, Negoieşti, Budeşti, Vasilaţi, Gălbinaşi, Cucuieţi – Sudiţi, Plătăreşti, Frunzăneşti, Tanganu, Cernica, Bucureşti Sud – Căţelu şi Titan Sud. Un bilet pe ruta Olteniţa-Bucureşti va costa 6.5 lei.

Contract pe 4 ani

CFR SA a anunţat că a atribuit operatorului Transferoviar Grup din Cluj Napoca un contract de închieriere aferent sucursalei din Bucureşti pentru trei secţii de circulaţie. Astfel, Transferoviar Grup şi-a adjudecat secţiile Bucureşti Sud Călători -Titan Sud, Bucureşti Sud Călători - Olteniţa şi Căciulaţi - Snagov Plaje. Durata de valabilitate a contractului este de 4 ani, iar “operatorul feroviar este obligat sa preia si personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii".

Transport feroviar de marfă

Transferoviar Grup a fost înfiinţat în 2003. Activitatea principala este transportul de marfă şi manevrele feroviare, iar cea secundară reparaţii de vagoane de marfă şi călători şi locomotive. Grupul a intrat anul trecut pe piaţa transportului feroviar de călători, pe doua rute din judeţele Buzău şi Bihor.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite