Alimente congelate neconforme, retrase de la vânzare de inspectorii ANPC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alimente congelate ce prezentau modificări organoleptice au retrase de la comercializare de inspectorii ANPC din mai multe magazine din Călăraşi.

În perioada 09-19.06.2020, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, la nivelul întregii ţări, o serie de acţiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale în ceea ce priveşte conformitatea, comercializarea şi modul de etichetare al produselor alimentare comercializate sub formă congelată, inclusiv a îngheţatei.

Au fost controlaţi 675 operatori economici, la 495 (~73,3%) din ei constatându-se deficienţe. A fost verificată o cantitate de aproximativ 64 tone de produse alimentare congelate, din care peste 14,4 tone (~22,4%) nu s-au încadrat în prevederile legale privind protecţia consumatorilor.

Ca urmare a abaterilor constatate, în timpul acţiunilor de control, comisarii ANPC au aplicat 620 de sancţiuni contravenţionale din care 279 avertismente şi 341 amenzi contravenţionale; în valoare de 1.701.000 lei, pentru încălcarea reglementărilor în vigoare privind protecţia consumatorilor;

A fost oprită definitiv şi retrasă de la comercializareo cantitate de 1,5 tone de produse alimentare congelate, în valoare de 26.166 lei, reprezentând produse improprii consumului uman;

De asemenea, a fost oprită temporar de la comercializare o cantitate de circa 7,5 tone de produse alimentare congelate, în valoare de 80.877 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.

Ce abateri au fost constatate

Cele mai importante abateri constatate în timpul acţiunilor de control au fost: comercializarea produselor alimentare congelate ce prezentau modificări organoleptice; în judeţele: Ilfov, Vaslui, Bacău, Iaşi, Brăila, Galaţi, Cluj, Braşov, Arad, Caraş-Severin, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Teleorman, Gorj şi municipiul Bucureşti

În 62 % din judeţe, s-a constatat comercializarea de produse alimentare congelate aflate în afara datei durabilităţii minimale stabilite de producători, contrar prevederilor legale în vigoare, respectiv în judeţele: Botoşani, Constanţa, Bihor, Brăila, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Mureş, Caraş-Severin, Timiş, Prahova, Gorj, Vâlcea, Ilfov, Neamţ, Galati, Brăila, Mehedinţi, Dolj, Călăraşi şi municipiul Bucureşti

11,7 % din cantitatea de produse alimentare controlată nu oferea consumatorilor informaţiile obligatorii, pe etichetă, menită să le permită alegerea sortimentului dorit, în judeţele: Neamţ, Bihor, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Teleorman, Vaslui, Iaşi, Galaţi, Brăila, Mureş, Sibiu, Timiş, Prahova, Gorj, Covasna, Ilfov, Mehedinţi, Bacău, Maramureş, Satu Mare, Arad, Călăraşi, Vâlcea, Alba, Olt, Braşov şi municipiul Bucureşti

Abateri de la prevederile Legii nr.363/2007, practici comerciale incorecte, respective comercializarea unor produse ce prezintă informaţii eronate cu privire la natura, compoziţia, proprietăţile, modul de fabricaţie, în judeţele: Vrancea, Constanţa, Braşov, Maramureş, Prahova, Călăraşi şi Teleorman.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Dezastrul găsit de comisarii de la Protecţia Consumatorilor în Piaţa Centrală: mizerie de nedescris şi peşte decongelat vândut ca marfă proaspătă

ANPC: Peste 20 de tone de peşte şi conserve alterate, retrase de pe piaţă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite