Amenzi în valoare de peste 1,8 milioane de lei, aplicate pentru nereguli descoperite în paza bunurilor şi valorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada octombrie – decembrie 2019, poliţiştii de ordine publică au evaluat măsurile de securitate fizică la peste 17.400 de obiective. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate peste 870 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.800.000 de lei.

Sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Române, în trimestrul patru al anului 2019, poliţiştii au continuat acţiunile la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce aduc atingere patrimoniului, verificarea deţinătorilor de valori şi a legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii în domeniul securităţii fizice.

Astfel, în perioada octombrie - decembrie 2019, poliţiştii au evaluat măsurile de securitate fizică la 17.434 de agenţi economici şi instituţii publice sau de interes public şi la 710 A.T.M.-uri externe sediilor bancare. De asemenea, au fost efectuate 1.051 de controale privind respectarea legislaţiei incidente în domeniul sistemelor de securitate private de către prestatorii de servicii de securitate şi de transportatorii de valori.

Rezultatul verificărilor efectuate arată că majoritatea entităţilor cu cerinţe speciale, respectiv 80% dintre unităţile verificate, au implementat cerinţele minimale de securitate fizică în termenul de conformare, îmbunătăţindu-şi astfel nivelul de securitate. În celelalte cazuri au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 873 de sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 1.891.650 de lei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite