ANPC: Atenţie la cumpărarea produselor alimentare în perioada verii. Ce trebuie să verifice consumatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumatorii trebuie să fie atenţi de unde cumpără produsele alimentare în perioadele caniculare şi să evite locurile neautorizate în care nu sunt asigurate condiţiile optime de depozitare şi comercializare pentru a nu risca să le fie afectată sănătatea, a transmis, joi, pe pagina sa de socializare, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel.

 "Nu cumpăraţi produse alimentare din locuri neautorizate întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bonul cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea. 

De asemenea, verificaţi cu atenţie data durabilităţii minimale, data limită de consum a produselor (termenul de valabilitate). Este important să verificaţi în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect etc.) având în vedere că temperaturile ridicate favorizează procesul de alterare a produselor alimentare şi refuzaţi produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect mâzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, produs deformat şi consistenţă moale, ambalaje deformate)", a afirmat Paul Anghel.

El sfătuieşte cumpărătorii să acorde o atenţie deosebită modului de prezentare a ambalajului, în cazul produselor alimentare, şi să evite achiziţionarea unor astfel de produse care au ambalajul bombat, care prezintă deformări sau este rupt, întrucât acesta nu mai prezintă deplină siguranţă pentru sănătatea clienţilor. 

"Verificaţi dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales de dumneavoastră. Temperatura menţionată de producător pe eticheta ce însoţeşte produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achiziţionat. Nu recongelaţi un produs alimentar după ce acesta a fost decongelat, dacă producătorul interzice acesta acţiune, prin menţionare pe etichetă", a scris Paul Anghel.

În condiţiile în care perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare de lichide (apa minerală naturală, apă de masă, sucuri de fructe, băuturi răcoritoare), directorul general al ANPC recomandă la achiziţionarea unor astfel de produse o atenţie deosebită asupra modului de depozitare, având în vedere că expunerea acestora sub acţiunea directă a razelor solare conduce la deteriorarea caracteristicilor produselor.

De asemenea, el atrage atenţia asupra legumelor şi fructelor comercializate în cadrul pieţelor în spaţii deschise unde temperatura mediului ambiant foarte ridicată afectează calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdeţurilor etc).

"La cumpărarea produselor alimentare solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doriţi să reclamaţi calitatea unui produs", mai scrie Paul Anghel pe reţeaua de socializare

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Dezastrul găsit de comisarii de la Protecţia Consumatorilor în Piaţa Centrală: mizerie de nedescris şi peşte decongelat vândut ca marfă proaspătă

ANPC: Peste 20 de tone de peşte şi conserve alterate, retrase de pe piaţă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite