APIA: 30 de fermieri au depus cereri pentru susţinerea producţiei de legume
0În judeţul Călăraşi au fost depuse 30 cereri pentru o suprafaţă de 3,02 ha în Programul pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că în această săptămână s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de înscriere în Programul pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate, fiind depuse un număr de 14.239 cereri pentru o suprafaţă solicitată de 1532,28 hectare. În judeţul Călăraşi au fost depuse 30 cereri pentru o suprafaţă de 3,02 ha.
Conform legislaţiei în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilităţii acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse. Conform HG nr.651/2021, pentru verificarea schemei de ajutor de minimis.
După depunerea notificării cu 10 zile calendaristice înainte de începerea valorificării producţiei, APIA efectuează verificări pe teren privind existenţa suprafeţelor şi a culturilor declarate, iar reprezentanţii Direcţiilor Agricole Judeţene realizează evaluarea producţiei de legume înainte de recoltare.
Valorificarea producţiei se va efectua în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie 2021, iar documentele care atestă valorificarea producţiei şi registrul de evidenţă a tratamentelor vizat de către autoritatea fitosanitară vor fi depuse până la data de 3 decembrie 2021, inclusiv.
Vă mai recomandăm şi:
Pericolul ascuns în deliciosul pepene roşu. Ce contraindicaţii are cel mai răcoritor fruct