APIA: Peste 740.000 de Cereri Unice de Plată au fost depuse până în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la acest moment au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2019, un număr de 724.801 cereri, pentru o suprafaţă de 5.884.307 hectare.

Autorităţile reamintesc faptul că, în conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, depunerea Cererilor Unice de Plată se va încheia la data de 15 mai 2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA. Totodată, pentru a veni în sprijinul fermierilor, Centrele judeţene şi locale APIA vor avea program normal de lucru şi în weekend-ul următor, sâmbăta – 11 mai şi duminică – 12 mai, cu recuperarea timpului lucrat, în condiţiile legii.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Materialele de informare referitoare la Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2019 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro, la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare/materiale-de-informare-anul-2019 .

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite