Aproximativ 300 de persoane, prinse în flagrant de poliţişti în noaptea de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de persoane, prinse în timp ce încercau să comită infracţiuni FOTO Adevărul
Sute de persoane, prinse în timp ce încercau să comită infracţiuni FOTO Adevărul

Poliţia Română a fost la datorie în noaptea de Revelion şi în prima zi a Anului Nou, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente majore, cu impact asupra siguranţei publice. Acţiunile poliţiştilor vor continua şi astăzi, având în vedere numărul mare al celor care se întorc din minivacanţa de Revelion. În judeţul Călăraşi, peste 200 de poliţişti sunt la datorie.

Pentru siguranţa cetăţenilor, în perioada Anului Nou, (ultima zi din anul 2018 şi prima zi a noului an) poliţiştii au acţionat în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări publice (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), în zonele cu aflux mare de public şi au intervenit pentru evitarea oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului.

Misiunile  poliţiştilor din cele două zile au avut ca rezultat constatarea a 1.503 infracţiuni, dintre care 483 contra persoanei, 528 contra patrimoniului, 136 la regimul siguranţei rutiere, 2 de natură economică, 219 la Legea nr. 126/1995 (regimul materiilor explozive), 2 la Legea nr. 241/2005 (evaziune fiscală), 2 la Legea nr. 407/2006 (regim vânătoare), una la Legea nr. 46/2008 (codul silvic) şi 130 pentru alte genuri.  297 de persoane au fost prinse în flagrant delict, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 27 măsuri preventive. Au fost depistaţi şi 8 urmăriţi naţional.

Au fost aplicate peste 4.800 de amenzi

În ceea ce priveşte faptele contravenţionale constatate, au fost aplicate  4.856 de sancţiuni (a căror valoare se ridică la 1.500.000 de lei), dintre care 1.400 la Legea nr. 61/1991 - încălcarea normelor de convieţuire socială, 2.412 la O.U.G. nr. 195/2002 – Codul Rutier (dintre care 43 pentru consum de alcool, 569 pentru viteză, 13 pentru lipsă anvelope de iarnă şi 1.787 pentru alte abateri), 44 la Legea nr. 12/1990 - comerţ ilicit, 13 la Legea 126/1995 - regimul materiilor explozive, 16 la Legea nr. 171/2010 - domeniul silvic, 3 la H.G. nr. 301/2010 - paza bunurilor şi 968 la alte acte normative.

Valoarea totală a bunurilor confiscate se ridică la 68.000 de lei, dintre care 70 lei reprezintă valoarea produselor alimentare, 2.290 de lei a materialului lemnos şi 61.711 lei valoarea articolelor pirotehnice. Ca măsuri complementare, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 3.300 de lei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite