Autorităţile locale se apără în scandalul declanşat pe malul Borcei de invazia ţânţarilor. Ce a întârziat dezinsecţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Invazia ţânţarilor în Călăraşi a adus o ploaie de nemulţumiri la adresa autorităţilor locale care au fost acuzate că nu au demarat la timp campania de dezinsecţie. Măsurile întreprinse de Primăria Municipiului Călăraşi, spun autorităţile locale, au ţinut doar de cadrul legislativ şi de condiţiile meteo, şi nu de lipsa unor prevederi bugetare.

Primăria Municipiului Călăraşi a gândit un contract multianual pentru DDD (dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare), având în vedere experienţele ultimilor ani în ceea ce priveşte aceste servicii, şi anume: adoptarea întârziată a bugetului naţional şi implicit, a celui local, care nu a favorizat efectuarea la timp a tratamentelor de delarvare, dar şi contestaţiile, care se întâlnesc frecvent la nivel naţional, în acest domeniu. Contractul multianual pe care Primăria Municipiului Călăraşi îl va semna în următoarele săptămâni (funcţie de perioada contestaţiilor care va demara chiar luni, 24 iunie, pentru 11 zile) se referă la serviciile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare pentru următorii 4 ani.

De asemenea, se menţionează în comunicatul de presă, Primăria Municipiului Călăraşi respectă toate termenele impuse de lege cu privire la achiziţiile publice, dar, în acelaşi timp, face toate eforturile pentru găsirea de soluţii legale care să permită tratamente în regim de urgenţă împotriva ţânţarilor, fiind vorba de o problemă de sănătate publică (din păcate, la nivel naţional).

Urmează un nou tratament duminică, 23 iunie

Prima etapă de dezinsecţie s-a efectuat, în regim de urgenţă, pe 12 şi 13 iunie (avio-12 iunie, terestru-12 şi 13 iunie), prin Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi, din subordinea PMC.  Duminică, 23 iunie, începând cu ora 22.00, pe toate zonele verzi din municipiul Călăraşi va fi efectuat un nou tratament, în aliniament, pentru că există prevedere bugetară.

Potrivit specialiştilor, condiţia esenţială ca un tratament să fie eficient este ca substanţa aplicată să nu fie îndepărtată de apă, adică să nu existe precipitaţii, pentru minimum 3 zile. 

“Sperăm la o lipsă a instabilităţii atmosferice pe termen scurt, aşa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni, pentru ca problemele apărute odată cu înmulţirea populaţiilor de ţânţari să se diminueze.  Totodată, sperăm ca încercările de denigrare a activităţii primarului şi Primăriei Municipiului Călăraşi să înceteze”, au anunţat autorităţile locale. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite