Autostrada Soarelui s-a transformat în şantier. Câţi ani va dura coşmarul şoferilor spre litoral FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul spre litoral în următorii doi ani va fi un coşmar, după ce Autostrada Soarelui, care leagă Capitala de Constanţa, a intrat în reparaţii capitale. Plină de crăpături şi denivelări, intrarea pe autostradă dinspre Bucureşti a devenit şantier, lucrările pe tronsonul de beton de 24 de kilometri până la Fundulea fiind începute în această toamnă.

Astfel, şoferii nu vor scăpa prea curând de restricţiile de viteză. Autorităţile speră că lucrările vor fi gata la începutul verii 2021. Lucrările vor dura doi ani şi vor costa 20 de milioane de euro. Din mai multe motive, reparaţiile se vor întinde pe parcursul a 24 de luni. Conform contractului, lucrările nu se pot desfăşura pe durata sezonului estival, când turiştii sunt în drum spre mare. Iar în sezonul rece, dacă ninge abundent, autostrada poate fi închisă. În primă fază, lucrările au început în septembrie 2019, de la kilometrul 21 până la kilometrul 27.

Drumul spre mare e plin de restricţii în sensul de mers dinspre Bucureşti către Constanţa, astfel că încă de la primii kilometri şoferii sunt nevoiţi să circule cu viteză redusă, pe o singură bandă.

Asfaltul nu a mai fost schimbat de 15 ani şi s-a deteriorat atât de mult încât constructorii au fost nevoiţi să intervină rapid pe un kilometru. Constructorii înlocuiesc vechiul strat de asfalt cu unul nou cu o grosime de 4 centimetri. Lucrarea este necesară pentru că pe această porţiune şoseaua a crăpat pe toată lungimea ei. Se lucrează şi între kilometrii 12 şi 36 pe tronsonul dintre Bucureşti şi Fundulea, unde constructorii au frezat stratul de beton şi se pregătesc să toarne asfalt. Şase kilometri vor fi gata până la sfârşitul anului, spun reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri Bucureşti.

Pericol pentru şoferi

În ultimii doi ani, Autostrada Soarelui a dat mari bătăi de cap şi şoferilor şi autorităţilor, cel puţin bucata care este din plăci de beton ridicate şi au îngreunat traficul. Inaugurată în 2004 de către premierul Adrian Năstase şi ministrul Transporturilor de la acea dată, Miron Mitrea, Autostrada Soarelui, tronsonul Bucureşti - Fundulea, a ajuns o bombă cu ceas pentru şoferi. Gropile din carosabil, peticirile dese şi de mântuială au transformat acest drum într-un adevărat pericol pentru participanţii la trafic.

Imagine indisponibilă

La 15 ani de când s-a tăiat panglica, cel puţin până la kilometrul 40, prima bandă a Autostrăzii Soarelui arată ca după bombardament, fiind plină de gropi, dar şi de şanţuri, unele lungi şi de peste 1 metru. Sunt un adevărat pericol pentru şoferi, ţinând cont de regimul de viteză şi traficul intens desfăşurat zilnic pe acest tronson.

Se lucrează pe sectoare restrânse

De asemenea, se lucrează şi între kilometrii 12 şi 36 pe tronsonul dintre Bucureşti şi Fundulea, unde constructorii au frezat stratul de beton şi au turnat asfalt. Bucata de şase kilometri va fi gata până la sfârşitul anului, spun reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri Bucureşti, iar cea cuprinsă între kilometrul 12 şi kilometrul 36 va fi frezată şi se va aşterne un strat asfaltic care să permită un grad mai ridicat de confort şi siguranţă pe acest sector de beton, care a creat câteva probleme în ultimii ani. 

Imagine indisponibilă

„Lucrările nu au început de-a valma pe ambele căi. Am decis să lucrăm pe sectoare restrânse, câte unul pe rând. În prezent, se lucrează pe un sector de 7 kilometri, între kilometrul 20-500 şi 27-500 pe sensul Bucureşti - Constanţa. Lucrările vor continua până în vara viitoare, când vor fi oprite din nou pe parcursul sezonului estival. De altfel, se lucrează pe Autostrada Soarelui şi în alte zone, inclusiv la kilometrii 103 şi 105. În zonele vizate de lucrări, vor fi şi restricţii de viteză de până la 60 de kilometri la oră. Vor continua şi lucrările de întreţinere curentă care au fost stopate, însemnând asfaltări, plombări, înlocuiri de parapete”, au anunţat reprezentanţii DRDP Bucureşti.

Imagine indisponibilă

Lucrările sunt împărţite în două loturi. Lotul 1 km (12+000 - km 24+000) Calea 1 şi 2, are o lungime de 12 km, şi va fi executat de S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L. la o valoare a lucrărilor de 41.7 mil lei, fără TVA. Lotul 2 km (24+000 - km 36+000) Calea 1 şi 2, tot în lungime de 12 km, va fi executat de S.C. SAGA BUSINESS CONSTRUCT S.R.L, la o valoare a lucrărilor de 44.9 mil lei, fără TVA. În perioada lucrărilor, de la km 19+800-km 27+200 se circulă deviat pe calea 2, în dublu sens.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite