Aventura pe două roţi continuă. Principele Nicolae a ajuns pe malul Borcei pentru a promova lectura altfel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principele Nicolae(mijloc), primit de călărăşeni Foto:Adevărul
Principele Nicolae(mijloc), primit de călărăşeni Foto:Adevărul

Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României a făcut un popas pe malul Borcei, în aventura sa pe biclicetă în drumul spre Constanţa. Sâmbătă seară, pe o ploaie mocănească la fel ca toamna, principele a fost primit de călărăşeni, în frunte cu primul gospodar al oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin.


Întâlnirea, inclusă în cadrul evenimentului cicloturistic ”Cărţile copilăriei pe bicicletă”, ce are la bază promovarea unui stil de viaţă sănătos prin citit şi sport, dar şi strângerea de fonduri necesare unei donaţii de carte şi înfiinţării de cluburi de lectură în mediile defavorizate, a avut loc în centrul oraşului, la statuia regelui Carol I. Cu această ocazie, primarul Drăgulin i-a oferit Alteţei Sale Regale Cheia Oraşului, dar şi o Diplomă de onoare pentru implicarea în iniţierea şi dezvoltarea activităţilor destinate copiilor şi tinerilor.

calarasi nicolae

”Prezenţa unui număr atât de mare de sportivi astăzi, aici, la Călăraşi, demonstrează respectul pe care călărăşenii îl poartă Casei Regale, dar şi lecturii şi sportului, pe care evenimentul cicloturistic ”Cărţile copilăriei” le promovează. Sperăm să nu fie ultima dată când Alteţa Sa Regală este prezent în Călăraşi, un oraş primitor, cu oameni calzi” , a spus primarul.

Lungul drum de la Sihetu Marmaţiei

La rândul său, oaspetele, vizil emoţionat, dar şi obosit după mai bine de două săptămâni de mers cu bicileta prin ţară s-a declarat fericit şi mulţumit că a ajuns cu bine în Bărăgan.

”Sunt foarte impresionat că aţi venit într-un număr atât de mare, pe o vreme ploioasă. A fost un drum cam lung, de la Sighetu Marmaţiei, mâine(n.r: duminică, 3 mai) este ultima zi din păcate, ajungem la Constanţa. Sper să vă văd din nou, cât de curând. Încercăm să promovăm lectura, cărţile, şi sportul şi cred că sunteţi de acord cu acest lucru pentru că ne-aţi primit astăzi într-un număr atât de mare. Mulţumesc şi numai bine!”, a spus Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României.


Vă recomandăm şi:

calarasi nicolae

Principele Nicolae al României vine la Călăraşi pe bicicletă. Alteţa sa Regală înnoptează pe malul Borcei

Lectura, promovată altfel. Principele Nicolae al României traversează Călăraşiul pe bicicletă

FOTO Sălbăticie, ciclism şi pescuit la  Dunăre. Proiect turistic inedit, lansat la Călăraşi pentru amatorii de aventură

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite