Averea reţelei care a obţinut ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a ridicat peste 150 de persoane FOTO Adevărul
Poliţia a ridicat peste 150 de persoane FOTO Adevărul

Procurorii DIICOT Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat 150 percheziţii domiciliare, pe raza mai multor judeţee, punând în aplicare 153 mandate de aducere pe numele unor inculpaţi care au beneficiat ilegal de indemnizaţii de creştere a copilului.

Persoanele respective au fost conduse la sediul poliţiei în vederea aducerii la cunoştinţă a calităţii procesuale şi a audierii cu privire la faptele reţinute în sarcina lor.

În urma percheziţiilor domiciliare desfăşurate, conform DIICOT, au fost descoperite şi ridicate în vederea confiscării sumele de 103.070 lei, 33.110 euro, 970 dolari, 400 shekeli israelieni, 280 de lire sterline, cantitatea de 2,6 kg aur şi un pistol tip airsoft.

De asemenea, la domiciliul unuia dintre inculpaţi, au fost descoperite sumele de 10.000 USD, 20.500 euro şi 7.500 lire, compuse din bancnote false.

În perioada următoare, precizează anchetatorii, vor fi dispuse măsuri asiguratorii asupra mai multor bunuri imobile, până la concurenţa prejudiciului creat, în cuantum de aproximativ 1.700.000 euro.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul unui număr de 425 de poliţişti, 16 luptători SIAS şi 85 luptători din cadrul Jandarmeriei Române. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

În cadrul dosarului penal aflat pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Călăraşi se efectuează cercetări faţă de un număr total de 180 de inculpaţi.

În urma activităţilor, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reţinerea unui număr de 23 de inculpaţi, iar faţă de un număr de 4 inculpaţi a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

La data de 5 noiembrie, Tribunalul Călăraşi a dispus arestarea preventivă a celor 23 de inculpaţi reţinuţi.

Vă mai recomandăm şi:

Cum sunt ajustate „din pix“ datele din statisticile COVID-19

Maia Sandu este noul preşedinte al Republicii Moldova. Cu 99% din voturi numărate, Dodon a suferit o înfrângere zdrobitoare

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite