Bunuri contrafăcute în valoare de peste 26.000 de lei, confiscate la frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aglomeraţie la graniţe. Ieri, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 44.300 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 22.800 mijloace de transport (dintre care 14.600 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 21.300 persoane cu 11.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 23.000 persoane cu 11.000 mijloace de transport. Prin punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 30 fapte ilegale (12 infracţiuni şi 18 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 26.700 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.700 lei. În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a 12 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 11 cetăţeni români din diferite motive legale.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite