Burse pentru elevii liceului Danubius, printr-un program TenarisSilcotub

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Burse pentru elevii din şcolile tehnice FOTO TenarisSilcotub
Burse pentru elevii din şcolile tehnice FOTO TenarisSilcotub

Un număr de 300 elevi ai liceelor tehnice partenere din comunităţile TenarisSilcotub beneficiază de burse acordate de companie. Liceul Danubius din Călăraşi este printre şcolile ai căror elevi primesc susţinere în a-şi continua studiile tehnice.

TenarisSilcotub continuă susţinerea învăţământului tehnic din România, într-o perioadă în care mulţi elevi nu au avut putut accesa şcoala online şi au fost privaţi de orele practice în laboratoare. 300 elevi care studiază la 6 licee tehnice din comunităţile companiei din Sălaj, Călăraşi şi Câmpina sunt beneficiarii programului de Burse TenarisSilcotub ajuns la a 12-a ediţie.

„Prin acest program de burse suntem alături de elevii care îşi doresc să studieze în domeniul tehnic, au rezultate bune la învăţătură şi au nevoie de sprijin. Ne dorim ca bursa TenarisSilcotub să fie imboldul necesar pentru formarea unei noi generaţii de tehnicieni care să-şi profeseze cu plăcere meseriile învăţate,” spune Codruţa Hodrea, Manager în Relaţia cu comunitatea TenarisSilcotub.

În această ediţie, bursele TenarisSilcotub s-au acordat în baza a două criterii principale, rezultatele şcolare din anul de studiu anterior (2019/2020) şi situaţia socio-economică a fiecărui aplicant. Compania îşi doreşte, astfel, ca sprijinul să meargă spre acei elevi care au nevoie nu doar de motivare, ci şi de acoperirea unor nevoi, care în contextul actual au devenit mai stringente.

Beneficiarii burselor, a căror valoare este de 1.800 lei fiecare, sunt elevi de la colegiile tehnice ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău şi “Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei, liceele tehnologice “Octavian Goga” din Jibou şi „Mihai Viteazu” din Zalău, Liceul Danubius din Călăraşi şi Liceul Enegetic din Câmpina.

„Am multe proiecte pentru şcoală sau personale, aşa că voi folosi bursa pentru noi achiziţii de aparatură astfel încât să le pot dezvolta. Sper ca acestea să mă ajute să-mi ating obiectivul de a deveni un bun inginer în automatizări sau, poate, inginer electronist. Ambele domenii mă pasionează şi mă bucur să am sprijin pe acest drum”, afirmă Teodorescu Octavian, elev în clasa a XI-a la Liceul Danubius din Călăraşi. 

TenarisSilcotub susţine învăţământul tehnic prin intervenţii care sunt direcţionate către elevi, profesori, infrastructură şi cunoştinţe tehnice. Din toamna anului trecut, compania a reluat online proiectele de dezvoltare pentru cadrele didactice din liceele tehnice, prin Tech Teach League, un program care le oferă acces la noi metode de predare şi de relaţionare cu noile generaţii de elevi. 

Vă mai recomandăm şi:

Tenebrele copilăriei traumatizante a ultimului dictator al României. Ce semnificaţie avea numele Ceauşescu

 

Margareta Buffa, o româncă adoptată în Italia, a fost condamnată pe viaţă după ce şi-a torturat până la moarte prietena

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite