Călăraşiul, la concurenţă cu marile oraşe riverane Dunării: Va avea zonă de promenadă de 6 milioane de euro şi autobuze fluviale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona de promenadă care se va construi în următorii 3 ani la Călăraşi FOTO Facebook/Eduard Grama
Zona de promenadă care se va construi în următorii 3 ani la Călăraşi FOTO Facebook/Eduard Grama

Călăraşiul va rivaliza în următorii ani cu marile oraşe europene riverane Dunării. O zonă de promenadă, desprinsă din filme, va fi construită pe malul Borcei. Localnicii nu doar că se vor putea relaxa pe malul apei, ci vor ajunge cât ai clipi şi în Bulgaria.

Două nave de transport pasageri, cu o capacitate între 20 şi 40 de locuri, vor face legătura pe Dunăre între Silistra şi Călăraşi. Călătoria nu va dura mai mult de 15 minute, iar autobuzul fluvial va circula atât vara, cât şi iarna.

Zona de promenadă de pe malul Borcei a primit undă verde pentru finanţare, iar investiţia se ridică la 6 milioane de euro. „Proiectul a fost aprobat spre finanţare urmând ca până la sfârşitul lunii martie să fie semnat contractul. Acesta a fost depus spre finanţare prin programul INTERREGIO România-Bulgaria, Consiliul Judeţean Călăraşi, în calitate de lider, în parteneriat cu Municipalitatea Călăraşi şi cea din Silistra. Scopul este acela de a elimina barierele din calea liberei circulaţii a cetăţenilor între cele două comunităţi, prin introducerea unui mijloc de transport nou.

calarasi promenada

De asemenea, în zonă se urmăreşte dezvoltarea turismului care, în prezent este insuficient exploatat, având în vederea potenţialul de care dispunem: ostroavele din împrejurimi, zona de mini-deltă”, a explicat pentru Adevărul, Eduard Grama, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare şi Relaţii Internaţionale din cadrul CJ Călăraşi.

Imagine indisponibilă

Pentru ca acest proiect să aibă succes, autorităţile de pe ambele maluri ale Dunării vor pune umărul. Bulgarii vor consolida malul acolo unde vor acosta navele de transport, iar la Călăraşi se va construi o gară fluvială, transportul urmând avea loc pe tot parcursul anului. De aici, pasagerii vor cumpăra bilete şi vor aştepta să se îmbarce. De asemenea, pe Dunărea se vor monta balize, în conformitate cu regulile de trafic internaţionale, pe o lungime de 5 kilometri pentru a marca şenalul navigabil, dar şi zonele care pot pune în pericol circulaţia navelor. Ca şi termen de execuţie a lucrărilor, în contract se prevăd 36 de luni pentru realizarea investiţiei.

Portul turistic de agrement, un concept inovativ

Nu doar promenada se află în vizorul autorităţilor. Zona de pe malul Borcei se va transforma complet prin construirea şi un port turistic. Complementar proiectului transfrontalier Promenda, Consiliul Judeţean a iniţiat proiectul portului turistic de agrement, un proiect inclus in Masterplanul de investiţii în turism, conform HG 558/2017, modficată şi completată prin HG 1022/2018. Valoarea totală a proiectului este de 18 milioane de euro. Şi aici se urmăreşte dezvoltarea zonei, deloc atractivă în prezent, sporirea satisfacţiei cetăţenilor, printr-un concept inovativ. Se vor construi săli de conferinţă, spaţii comerciale de profil, clădiri atelier de reparaţii ambarcaţiuni. Zona va fi utilă posesorilor de ambarcaţiuni, dând astfel posibilitatea celor care au bărci înregistrate să beneficieze de condiţii optime pentru acostare. De asemenea, urmărim ţi creşterea numărului de turişti, posesori de ambarcaţiuni de pe raza altor judeţe care pot veni să se relaxeze la Călăraşi, a explicat Eduard Grama.

calarasu promenada

Ideea construirii unui port turistic la Călăraşi a apărut în 2001, însă a fost imposibil de pus în practică din cauza costurilor foarte mari. „Ideea a fost transmisă următoarelor generaţii de oameni politici ai Consiliului Judeţean până în 2017, an în care o echipă formată din tineri profesionişti şi inimoşi a pornit realizarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul port turistic de agrement, respectând HG 558/2017 şi depunând această documentaţie pe 20 decembrie 2017 la Ministerul Turismului. Cred că această echipă a a avut şansa să transmită nu doar gânduri şi idei prăfuite, ci şi viziune, astfel încât toată lumea să poată beneficia de rezultate. În 2018 au reuşit să depună autorizaţia de construire a portului”, a spus Eduard Grama.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite