Ce contraindicaţii are deliciosul dovlecel, leguma săracă în calorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dovlecelul, o legumă bogată în vitamine, dar sărăcă în calorii FOTO pixabay.com
Dovlecelul, o legumă bogată în vitamine, dar sărăcă în calorii FOTO pixabay.com

Sursă importantă de vitamine, minerale şi fibre, dovlecelul, una dintre cele mai populare legume vara, nu este indicat oricui. Persoanele cu afecţiuni renale sunt sfătuite să îi evite.

"Este unul dintre alimentele care conţin oxalaţi care, în concentraţii prea mari, se pot cristaliza şi pot cauza probleme de sănătate. Din acest motiv, persoanele cu probleme de rinichi sau vezică ar trebui să evite consumarea acestui aliment", spune Marina Grigore, specialist în apifitoterapie.

O mâncărică de dovlecei fierţi şi bine condimentată este ideală pe timp de vară, în special pentru cei care vor să slăbească. Uşoară, foarte digerabilă şi săţioasă, aceasta este un real antidot pentru kilogramele în plus, graţie fibrelor alimentare, potasiului şi numărului scăzut de calorii – 100 gr. dovlecei proaspeţi au mai puţin de 15 calorii.

Dovleceii conţin în pulpa şi mai ales în coaja lor cantităţi foarte mari de vitamina B9, vitamina A, fosfor şi potasiu. Foarte important de reţinut este faptul că majoritatea vitaminelor, a mineralelor şi a altor substanţe active (enzime, flavonoide, etc.) sunt depozitate în coajă.

Sursă naturală împotriva inflamaţiilor

„Dovlecelul conţine cantităţi importante de acid folic, potasiu, mangan şi vitamina A. Este o sursă bună de vitamina B1, B3, B5 şi B6, precum şi de fibre dietetice, vitamina C, fier, magneziu, cupru, fosfor şi zinc.

Prezenţa complexului de vitamine B în cantităţi mari asigură o bună metabolizare a zahărului, la aceasta contribuind şi alţi nutrienţi precum zinc, magneziu şi omega-3. Dovlecelul poate fi o bună sursă vegetală naturală pentru protecţia împotriva inflamaţiilor datorită prezenţei acizilor graşi omega-3 din seminţe, precum şi a antioxidanţilor (luteină, zeaxantină şi beta-caroten) şi a polizaharidelor.

Fiind un aliment bogat în antioxidanţi şi nutrienţi anti-inflamatori, beneficiile sale împotriva cancerului nu pot fi neglijate. Şi seminţele au proprietăţi antimicrobiene, cele uscate fiind încă folosite în anumite zone ale lumii pentru tratarea bolilor cauzate de paraziţi intestinali”, spune specialistul.

La ce trebuie să fiţi atenţi când îl cumpăraţi

Alegeţi dovleceii care au coaja netedă şi fără pete. Evitaţi dovleceii care au coaja tare, pentru că asta înseamnă că sunt bătrâni, au seminţele tari şi textura aţoasă. Dacă dovlecelul are încă floare, atunci veţi fi siguri că a fost recoltat la timp şi este proaspăt.

Fiind un aliment ce poate fi consumat cu tot cu coajă, este bine să cumpăraţi dovlecei din surse sigure pentru a vă asigura că nu sunt contaminaţi cu pesticide. Dovleceii se păstrează nespălaţi la frigider, unde vor rezista până la 7 zile. Dovleceii congelaţi pot fi păstraţi până la 12 luni.

O porţie de 100 de grame de dovlecel conţine doar 15 kilocalorii, aşa că poate fi inclus fără probleme în orice cură de slăbire. Dovlecelul este bogat în apă şi fibre, motiv pentru care te vei sătura mai repede şi vei ţine la distanţă foamea.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ruşii au ocupat Svitlodarsk, în regiunea Doneţk. Rinat Akhmetov dă în judecată Rusia pentru distrugerea Azovstal 

Ce conţine „Ghidul de informare generală” pentru pastilele de iod, utile în caz de incident nuclear. Acestea vor fi distribuite prin farmacii

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite