Ce păţim dacă mâncăm prea multă ceapă. Efectele nocive ale celui mai popular aliment, ce simptome pot să apară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceapa roşie, una dintre cele mai populare legume din întreaga lume, utilizată ca ingredient în diverse preparate culinare are nu doar beneficii asupra organismului. Consumul exagerat poate crea probleme de sănătate.

„Şi în cazul consumului de ceapă, la fel ca şi la usturoi, există efecte nocive. În primul rând, ambele au un conţinut redus, dar existent de seleniu. Se adaugă şi faptul ca ambele legume vor conferi un miros al cavităţii bucale pe care majoritatea persoanelor (în mod firesc) nu îl doresc, găsindu-l dificil de indepărtat.

De asemenea, mai exista şi efectul nociv al momentului de consum. Un consum de ceapă seara ori cu puţine momente înainte de culcare va putea produce o serie de efecte de agitaţie. Efectul de vasodilataţie şi asupra sistemului cardiovascular în general, în condiţiile în care se apropie ora de somn, nu este cel scontat şi de dorit.

Totodată, atât ceapa, cât şi usturoiul vor produce o secreţie a sucului gastric prea mare, existând riscul unor arsuri, patologii de boli de reflux gastro-esofagian sau de acutizare a simptomelor de gastrită.

În cazul în care cunoaşteţi că există patologii digestive colaterale, precum gastrita, ulcerul sau boala de reflux nu este indicat să consumaţi usturoi ori ceapă în exces, în special seara”, spune dr.Denisa Zaharia, medic de familie.

Cea mai bogată în vitaminele A, B şi C 

Ceapa face parte din familia liliaceae, aceeaşi familie ca şi usturoiul, prazul, arpagicul. Există mai multe varietăţi de ceapă: roşie, galbenă, albă, verde, fiecare având propria sa aromă – unică. La nivel mondial există peste 600 de soiuri de ceapă.

Ceapa roşie este cea mai bogată în vitaminele A, B şi C, săruri minerale precum: fosfor, natriu, calciu, magneziu, zinc şi fier, acid folic şi biotină, substanţe cu caracter antibiotic şi diuretic. Proprietăţile sale se păstrează intacte dacă se consumă în stare crudă. Ceapa este caracterizată de conţinutul ei bogat în tiosulfinate, sulfuri, sulfoxide şi alţi compuşi odoriferi. Cistein-sulfoxizii sunt principalii responsabili pentru aroma cepei şi producerea de compuşi care duc la iritarea şi lăcrimarea ochilor. Tiosulfinatele au proprietăţi antimicrobiene.

Ceapa roşie este considerată a fi un adevărat dezinfectat natural. Ea poate fi utilizată cu succes împotriva gripei, dizenteriei, răcelii şi altor tipuri de infecţii, datorită conţinutul său bogat în sulfat. Trebuie doar ca în perioada de boală să consumăm cel puţin 30 de g din această legumă.

Este eficientă împotriva multor bacterii, cum ar fi bacillus subtilis, salmonella şi E.coli. Ceapa nu are totuşi o acţiune la fel de intensă ca a usturoiului, întrucât în ceapă se găsesc doar un sfert din compuşii sulfului, care fac parte din compoziţia usturoiului. Datorită compoziţiei sale, consumul de ceapă previne degradarea celulară, combate formarea tumorilor şi reduce dramatic procesele inflamatorii. Ea este indicată în orice problemă cardiovasculară, ajutând la împiedicarea depunerilor de colesterol în artere, spune medicul.

Datorită proprietăţilor sale multiple ceapa roşie se regăseşte pe lista alimentelor permise în timpul curelor de slăbire. Ea exercită un puternic efect alcalinizant asupra organismului, ceea ce ajută la remineralizarea şi eliminarea toxinelor din corp, mult mai uşor şi mai rapid. Este şi un foarte bun diuretic.

Cum o consumăm

Ceapa poate fi consumată crudă, fiartă, prăjită, uscată sau coaptă. Aceasta este de obicei folosită pentru aroma sa în salate şi se amestecă în diverse feluri de mâncare. Ştim cu toţii că ceapa se decojeşte şi se consumă doar interiorul, foile cărnoase. Este bine de ştiut, însă, că majoritatea vitaminelor se găsesc în primele foi, acelea pe care le aruncăm. Pentru a profita la maximum de beneficiile cepei roşii, se recomandă utilizarea foilor exterioare pentru ceaiuri, de exemplu. Datorită pigmentului, foile, în special cele exterioare, sunt folosite şi ca colorant natural.

Prin prepararea la temperaturi înalte, ceapa îşi pierde o parte dintre antioxidanţi. Antocianinele se pierd în proporţie de 50%, însă quercitina (pigmentul care îi dă culoarea) se menţine. Quercetina este un antioxidant mai puternic decât vitamina E, conform ultimelor cercetări şi are importante efecte antiinflamatorii, contribuie la diminuarea şi eliberarea de histamina şi a altor surse alergice şi inflamatorii.

În Al Doilea Război Mondial, vaporii din pastă de ceapă au fost utilizaţi pentru diminuarea durerii şi grăbirea vindecării rănilor. Recomandarea specialiştilor este să mâncăm ceapă roşie zilnic.

Vă mai recomandăm şi:

Cum ne poate îmbolnăvi roşia, cea mai populară legumă. Efectele adverse ale tomatelor, ce afecţiuni se pot agrava

Ceapa verde, leguma care curăţă toxinele din corp. Ce conţine alimentul care reglează glicemia şi întăreşte imunitatea

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite