Călăraşi

articolul anterior articolul urmator

Ce trebuie să faci în post ca rugăciunile să se împlinească. Sfaturile părintelui Argatu pentru a primi ajutor divin

4
17 Dec 2017 04:04:26
Autor: Ionela Stănilă
Rugăciune în post FOTO 123RF
Rugăciune în post FOTO 123RF

Pe lângă abţinerea de la mâncare, în post credincioşii sunt învăţaţi şi ce rugăciuni să citească: „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos” şi Acatistul „Acoperământul Maicii Domnului". Părintele Ilarion Argatu, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României, a lăsat creştinilor învăţături despre cum să le meargă bine cu „postul suplimentar“. Adică, tot ceea ce trebuie să facă pe lângă abţinerea de la mâncarea de “dulce”.

Miercuri se ajunează pentru a te izbăvi de năpastă, spunea părintele Argatu, de învinuirile celor ce te năpăstuiesc pe nedrept, adică: eşti cinstit dar te face hoţ, eşti harnic dar te face leneş, eşti curată, dar te învinuieşte că eşti desfrânată, eşti nebăutor, dar te face beţiv.
 
Pentru a primi ajutorul divin, credincioşii trebuie să ţină cont de mai multe reguli. Părintele Ilarion Argatu îi învăţa să citească „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos” şi Acatistul „Acoperământul Maicii Domnului”. De asemenea, spunea duhovnicul în cartea "Paraclisul şi câteva dintre învăţăturile preacuviosului părinte Ilarion Argatu", şi rugăciunilea la Maica Domnului sunt importante.
 
Ce trebuie să spui
 
După cele 40 de metanii care sunt obligatorii se spune următoarea rugăciune: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi izbăveşte-mă de năpasta şi învinuirile care mi se aduc şi întoarce pe vrăjmaşii mei de la răutate lor cu dragoste către mine şi familia mea şi dă-le griji noi ca să uite de grija mea….(aici spui dorinţa pentru care ţii postul).
 
“Aprinzi 7 lumânări, pe care le poţi arde fie în patru timpuri din zi (dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii), fie la terminarea postului (ora 24.00), dacă nu ai timp în cursul zilei. Pentru ca postul şi rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti,pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, rugăciunea Ta să nu fie ascultată“.
 
Împacă-te cu toţi care te-ai certat, pentru ca nu cumva şi tu la rândul tău să fii vrăjmaşul aproapelui tău. Dacă năpasta îţi vine de la soţ (soţie), copii, părinţi, cu cei ce stai în casă, sau de la un vrăjmaş care urmăreşte dezbinarea familiei tale, este bine să chemi preotul în ziua de post şi să facă sfinţirea casei, să pună rugăciunile pentru alungarea duhului necurat din casă, Sfântul Maslu, Moliftele Sf. Vasile cel Mare”, spune duhovnicul.
Pentru reuşită, este bine ca cel ce ţine post miercurea să dea pomelnic la trei biserici sau mănăstiri, unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie zilnic.
 
Viaţa părintelui Ilarion Argatu
 
Părintele Ilarion Argatu s-a născut într-o familie numeroasă, primind la botez numele de Ioan. Tatăl său, Alexandru, aşa cum îşi va boteza şi părintele Ilarion un fiu, a îndeplinit functia de primar în comuna Valea Glodului, vreme de 16 ani. Rămânând văduv, şi-a rânduit copiii, iar mai apoi s-a retras la Mănăstirea Neamţ, unde s-a şi călugărit.
Tânărul Ioan a urmat şcoala primară din localitatea natală, în Valea Glodului, iar mai apoi, îndemat de unchiul său, părintele Epifanie Crăciun, stareţ al Mănăstirii Cocoş, din Dobrogea, s-a înscris la Seminarul Teologic din Dorohoi. Terminând seminarul, Ioan va urma şi cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. Simultan, Ioan Argatu a urmat şi cursurile Şcolii Militare din Bacău, ajungând sublocotenent. Dupa facultate, Ioan Argatu se va înrola în armată, undeva la graniţa cu Ungaria.
 
În ziua de 10 noiembrie 1940, Ioan Argatu se căsătoreşte cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu, din localitatea suceveana Oniceni. Împreună, cei doi soţi vor da nastere la cinci copii: Ştefan, Gabriela, Alexandru, Ioan şi Ana. În cele din urmă, cele doua fete vor ajunge preotese, iar cei trei băieţi vor ajunge preoţi.
 
A renunţat la haina militară
 
Renunţând la serviciul militar, Ioan Argatu îşi depune dosarul pentru a fi hirotonit preot, pe seama localităţii Oniceni. Astfel, în anul 1940, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, tânărul Ioan va fi hirotonit preot, slujind împreună cu socrul său, care era deja preot în acel sat.
 
În anul 1972, părintele Ioan Argatu rămâne vaduv. La mai puţin de un an, în luna ianuarie 1973, el se va călugări la Mănăstirea Antim, din Bucureşti, primind numele de Ilarion Argatu. După căţiva ani petrecuţi în  Mănăstirea Căldăruşani, părintele s-a retras mai apoi, pentru ultimii 19 ani din viaţa sa, la Mănăstirea Cernica, unde nenumăraţi pelerini îi păşeau pragul. La Mănăstirea Cernica, părintele a săvârşit nenumărate exorcizări.

 
Vă recomandăm şi:

Părintele Arsenie Boca şi cele zece mari învăţături despre taina rugăciunii. Care era cea mai cunoscută rugăciune pe care o rostea dimineaţa Sfântul Ardealului

„Tatăl Nostru”, înţelesurile ascunse ale rugăciunii. Ce înseamnă „Vie împărăţia Ta”, de ce Îi cerem Domnului pâine şi de ce spunem „Amin” - explicaţiile preoţilor

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Realist
17.12.2017, 10:43:01

Stim cu totii din practica si realitate ce trebuie sa faci "ca sa ti se implineasca dorintele" : ACTIONEAZA, ZBATE-TE, MUNCESTE ! Si nu uita sa fii realist, mai sunt si dorinte imposibil de implinit - ca doar Universul e peste noi si nu noi peste Univers ...

+2 (2 voturi)
Radu Mircea
17.12.2017, 11:55:45

# Realist g duscanu Pocaitiva pacatosilor cit mai aveti vreme , caci adevar spun eu voua . Tot ce zice preacredinciosul si de dumnezeu iubitorul Argatu , este adevarul adevarat care este . Eu m-am rugat ca la carte pentru un prieten al meu si al vostru care nu mai binevoieste sa dea coltul . Minunea s-a implinit mintenash , Si-a luxat picioru' de nici la pomana lu' Misu n-a putut ajunge . Veti zice pacatosilor ca una am cerut eu in rugaciune si alta i-a dat domnu' . Asa este dar vinovatul principal sunt tot eu , fiindca in nemernicia mea la spovedanie am ascuns popicului dintr-o jena crestineasca ( si fiindca usile silozului erau inchise , neputind fugi de nebun ) ce-mi facea coana preoteasa dupa ce terminam de taiat lemnele popicului . Mare pacat taica , da' dulce ca mierea .

Vlad Ţepes1
17.12.2017, 16:53:04

Păcat ce te numești om. Știam ca oamenii judecă. Vad că tu nu judeci. Critici, batjocoresti, iei în derâdere anumite lucruri. Întrebare :ești om?

g duscanu
17.12.2017, 10:49:24

Depinde de ale cui rugaciuni vrei sa le implinesti. Rugaciunile astea sunt ca Legea lui Kirchhoff... Le aduni pe toate la un loc si-ti iese 0.

+1 (1 vot)