Cei mai buni canotori, în competiţie. Campionatul Naţional de Ergometru are loc pe 15 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Competiţie la nivel naţional, sâmbătă, 15 martie, în oraşul de pe malul Borcei. Sala Polivalentă din Călăraşi va găzdui Campionatul Naţional de Ergometru, întrecere destinată atât seniorilor, cât şi juniorilor.


Concursul va aduna la start 21 de cluburi sportive din întreaga ţară. “Ne vom bucura şi de prezenţa Elisabetei Lipă, una dintre cele mai mari sportive din istoria canotajului românesc, preşedinte a Federaţiei Române de Canotaj”, a anunţat Clubul Sportiv Municipal. De la Călăraşi vor participa 19 sportivi, în frunte cu campioana europenă Georgiana Vasile. Competiţia are ca scop desemnarea campionilor României, individual şi pe echipe, la proba de vâslit pe ergometru.

Concursul începe la ora 9.00 şi se desfăşoară pe distanţa imaginară de 2.000 de metri, individual şi în echipe formate din 2 şi 4 sportivi, la masculin si feminin. Clasamentele vor fi întocmite în ordinea timpilor înregistraţi, iar cei mai buni canotori vor fi răsplatiţi cu medalii, diplome şi tricouri de campion. Competiţia este organizată de către Federaţia Română de Canotaj (FRC), împreună cu Primăria Municipiului Călăraşi, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Clubul Sportiv Municipal Călăraşi şi Clubul Sportiv Şcolar Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Medaliaţii de la Europenele de canotaj vor primi peste cinci miliarde de lei din partea MTS. Cât va încasa fiecare sportiv

FOTO „O istorie ilustrată a canotajului arădean“. Au trecut 120 de ani de la  organizarea primului concurs oficial de canotaj din România

S-a stins din viaţă legenda canotajului arădean. Iosif Micloşi a fost de patru ori campion naţional la canotaj

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite