Chinul deportării. Nicolae Carandino: Casele semănau între ele (...). În fiecare sta ascunsă o tragedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnalistul Nicolae Carandino a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan FOTO memorialsighet.ro
Jurnalistul Nicolae Carandino a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan FOTO memorialsighet.ro

Jurnalist, director al ziarului Dreptatea, arestat în iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău şi judecat în procesul liderilor PNŢ, Nicolae Carandino (1905-1996) a fost condamnat la 6 ani închisoare. A fost închis la Galaţi şi Sighet, apoi trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în  satele Bumbăcari şi Rubla.

Avea să fie eliberat abia în 1964. Despre perioada de detenţie şi de domiciliu obligatoriu a scris în volumul „Nopţi albe, zile negre”. Memorii din închisorile şi lagărele comuniste:

Zilele se scurgeau şi aici la Rubla tot atât de anodine ca la Bumbăcari. Iernile erau tot atât de reci, verile tot atât de calde, oamenii – cu rare excepţii – tot atât de răi. Citeam destul de mult şi în voie, iată cea mai mare satisfacţie pe care mi-o oferea pustietatea.

…La un moment dat, când s-au împlinit soroacele, am fost chemaţi „la Miliţie“, să ni se comunice prelungirea termenului sau eliberarea.

Cel care se întorcea din „audienţă“ trecea de voie, de nevoie pe „strada“ principală ca să ajungă acasă, iar colegii, din pragul uşii lor îl priveau întrebători. Nu era nevoie în general de o prea iscoditoare privire. Se ghicea din înfăţişarea preopinentului. Când mi-a venit rândul să mă întorc am avut o defilare triumfală. Se apropiau toţi de mine să mă întrebe când plec, iar eu, mândru, le spuneam, cu aerul de a fi câştigat la loterie:

– Mi-au mai dat încă trei ani!

…Casele din Rubla semănau între ele – fiind toate la fel de mohorâte. În fiecare, sta ascunsă o tragedie deosebită, o tragedie care adeseori nu era în felul ei mai prejos de a familiei atride. Fiecare "deţinut“ fusese rupt de ai lui. Pe unii îi lăsaseră nevestele. Pe alţii îi părăsiseră copiii. Se aflau şi unii abandonaţi de părinţi. Nimeni nu se lăuda însă cu durerea lui. Ştia că lângă el se afla una mai mare.

calarasi jurnalistul nicolae carandino deportat in baragan foto memorialsighet.ro

Cartea în care jurnalistul a povestit chinul deportării FOTO memorialsighet.ro

…De obicei, în fiecare duminică dimineaţa, la orele 9, ne duceam la miliţie să ni se ia prezenţa. Câteodată, pe lângă miliţian, ne controla şi câte un ofiţer de securitate. Foarte rar se întâmpla să vină şi o comisie care să înregistreze plângeri, cereri etc., etc. N-aveam obiceiul să mă plâng de nimic. Nici să cer. Ştiam că pentru cea mai mică favoare se cerea un echivalent în colaborare. (Fragment din N. Carandino, Nopţi albe, zile negre. Memorii din închisorile şi lagărele comuniste , Fundaţia Academia Civică, 2017)

Studiase la Paris timp de trei ani

Nicolae Carandino, născut la Brăila, la 19 iulie 1905, s-a stins din viaţă la Bucureşti la 16 februarie 1996. El a fost una dintre persoanele cele mai apropiate şi apreciate de Iuliu Maniu. De altfel, atunci când la cinci februarie 1953, Iuliu Maniu va muri în inchisoarea de la Sighet, Nicolae Carandino, împreună cu un fost ministru ardelean, în celula golită de viaţă, va rosti "Pater Noster" şi "Ave Maria" la căpătâiul patului celui care devenise un simbol al poporului român.

calarasi jurnalistul nicolae carandino deportat in baragan foto memorialsighet.ro

Grupul de la Tămădău FOTO memorialsighet.ro

Provine dintr-o familie de origine greacă: tatăl studiază medicina la Bologna şi la Paris, iar mama, crescută în stilul fetelor de familie burgheză, vorbea şi scria franţuzeşte, cânta la pian. Copilăria şi adolescenţa, Nicolae Carandino şi le va petrece în protipendada mai mult grecească a oraşului. Spiritul cosmopolit în care s-a format nu-l va împiedica, la cateva decenii distanţă, arestat politic de către Securitate, să refuze emigrarea în Grecia, emigrare oferită cu o bunăvoinţă calculată de către Partidul Comunist care nu dorea, din cauza spiritului caustic şi incomod al lui Carandino, să-l includă în proces cu Iuliu Maniu.  A "optat" pentru nouă ani de temnita grea (efectuată la Galaţi şi Sighet) şi opt ani de domiciliu obligatoriu la Bumbăcari şi Rubla, "sate noi" construite de deportaţi cu ani în urmă în Bărăgan. Studiile liceale le urmează la Brăila, iar pe cele universitare, Dreptul şi Filosofia, la Bucureşti şi Paris. 

calarasi deportarea in baragan o persecutie politica foto banaterra.ro

Case ale deportaţilor în Bărăgan FOTO banaterra.ro

 

Internat în lagăr

În timpul celui de-al doilea război mondial este internat în lagărul de la Târgu-Jiu, odată cu Victor Eftimiu, Mihai Ralea, Zaharia Stancu. Este în două rânduri director al Teatrului Naţional, iar între anii 1944-1947, directorul ziarului Dreptatea, oficiosul Partidului Naţional Tărănesc. În 1947 făcând parte, împreună cu soţia sa, din grupul însoţitor a lui Ion Mihalache, a fost arestat la Tămădău în momentul când încercau să fugă cu avionul din ţară. Soţia sa, actriţa Lily Carandoni, a fost pusă în libertate după o deţinere de câţiva ani, dar nu a mai reintrat în teatru. În schimb, Nicu Carandino a fost eliberat în preajma anului 1960 şi a avut domiciliu obligatoriu la Brăila, unde a suplinit o catedră la o şcoală profesională.  După această perioadă cruntă petrecută în Bărăgan, cei doi soţi s-au despărţit.

18 comune speciale

În România comunistă, deportarea/dislocarea persoanelor prin mijloace represive şi-a găsit inspiraţia în modelul oferit de gulagul sovietic. Cel mai amplu şi tragic episod al acestui fenomen represiv a avut loc în iunie 1951, când mai mult de 40.000 de persoane, care locuiau pe o rază de 25 de kilometri de la graniţa cu Iugoslavia, au fost deportate în Bărăgan într-una din cele mai secrete, rapide şi represive acţiuni organizate de autorităţile comuniste.

calarasi deportare

Deportaţi în Bărăgan FOTO iiccmer.ro

După o perioadă de provizorat şi denumiri temporare, cele 18 „comune speciale“ pe care le-au format deportaţii în Câmpia Bărăganului s-au numit Dropia, Pelicanu, Ezerul, Olaru, Măzăreni, Zagna, Rubla, Schei, Bumbăcari, Brateş, Fundata, Viişoara, Dâlga, Salcâmi, Valea Viilor, Răchitoasa, Movila Gâldăului, Lăteşti şi făceau parte din raioanele Călăraşi, Brăila, Călmăţui, Galaţi, Slobozia, Lehliu şi Feteşti. În 1956, după eliberarea deportaţilor, aceste comune au devenit „domicilii obligatorii“ pentru deţinuţii politici "recalcitranţi“ care îşi executaseră anii de condamnare şi erau trimişi aici pentru „supliment de pedeapsă“.

Aduşi în Bărăgan, în câmp liber, în nişte sate trasate doar pe hârtie şi marcate pe teren prin nişte ţăruşi, băgaţi în pământ în colţul celor 2.400 mp, pe care fiecare familie de DO-işti îi primea, singura compensaţie pentru gospodăriile lăsate în locurile de baştină, prima grijă a acestora – ca să nu-i spunem obligaţie -, a fost să-şi încropească un adăpost care să-i apere de arşiţa soarelui sau de furia ploilor de vară. Încă de la sosirea în viitoarele vetre de sat, deportaţii erau atenţionaţi că nu au dreptul să părăsească satul sau locurile de producţie, că nu au voie să interacţioneze cu persoane din afara comunităţii şi nici să primească  vizite, corespodenţă sau pachete. De altfel, chiar primele aşezări ale deportaţilor erau amplasate la distanţe care să le asigure deplina izolare de restul localităţilor.

Securitatea a dus o amplă operaţiune de recrutare

Alţi foşti DO-işti mărturiseau că a trebuit să-şi facă colibe din mobilă, preşuri, covoare ca să se poată adăposti de soarele arzător şi de praful de pe Bărăgan, cu care nu erau obişnuiţi. Mai târziu, şi-au făcut bordeie şi case din pământ acoperite cu paie. "Pentru a se asigura că situaţia este ţinută sub control, Securitatea a dus o amplă operaţiune de recrutare de informatori din rândul deportaţilor, şi ulterior din cea a foştilor deţinuţi politici trimişi aici în domiciliu obligatoriu. De aceea, pe lângă munca grea şi mijloacelor de trai precare, oamenii trebuiau să se confrunte permanent cu suspiciunea că persoanele apropiate puteau să divulge organelor represive informaţii care le-ar fi adus noi suferinţe.

Condiţiile dificile de viaţă, vârsta înaintată sau, dimpotrivă, prea fragedă, în cazul copiilor, ca şi o asistenţă sanitară slabă au determinat mai mult de 1.600 decese, dintre care peste 10% în rândul copiilor”, se arată într-un raport al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

În 1964, după graţierea generală, casele au fost demolate, pământul a fost arat şi, astfel, urmele au fost şterse.

calarasi deportarea in baragan o persecutie politica foto memorialsighet.ro

Intelectuali cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan FOTO memorialsighet.ro

Vă recomandăm să mai citiţi:

Şeful Pentagonului: Următorul mare război va fi „foarte diferit“

Oraşul în care mâncarea e mai scumpă decât în Bucureşti sau Cluj, dar salariile sunt printre cele mai mici din ţară

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite