Cine şi în ce condiţii poate urma cursuri de formare profesională. În ce meserii se oferă calificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se organizează cursuri şi pentru manichiuriste FOTO Adevărul
Se organizează cursuri şi pentru manichiuriste FOTO Adevărul

Frizer, inspector sau reflexoterapeut sunt doar câteva dintre calificările pe care le pot obţine cei 84 de şomeri incluşi în luna octombrie în cele 5 programe de formare profesională.


Şomerii care doresc să participle la aceste cursuri vor primi diploma pentru meseriile de: frizer-coafor-manichiură-pedichiură, consilier pentru dezvoltară personală, inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi reflexoterapeut. Cursanţii pot beneficia de facilităţi precum rechizite şi materiale de instruire, manuale, echipament de protecţie pe timpul instruirii practice, abonament gratuit pe mijloacele de transport pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, consultaţii şi analize medicale necesare frecventării cursului. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0242/318.376, interior 105, Compartiment formare profesională.

Ce spune legea
 
Beneficiază gratuit de programe de formare profesională, conform Legii 76/2002, mai multe categorii de persoane: persoanele care nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare;  cei care nu au reuşit să se angajeze după absolvirea unei instituţii de învăţământ, persoanele cu statut de refugiat ori cei care nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie.

Servicii gratuite

„Serviciile de formare profesională se asigură, gratuit, la cererea persoanelor angajate sau la solicitare angajatorului şi pentru persoanele aflate în următoarele situaţii: au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani sau 7 ani în cazul copilului cu handicap;  s-au întors în câmpul muncii după perioada îndeplinirii serviciului militar activ sau  au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacităţii de muncă după pensionarea pentru invaliditate.
În aceste cazuri, cererea este formulată în termen de 12 luni de la data reluării activităţii  persoanelor, o singură dată pentru fiecare situaţie”, spun reprezentanţii AJOFM Călăraşi.


Vă recomandăpm şi:

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite