Concert de muzică folk la Muzeul Municipal vineri, 21 iunie, de la ora 19.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concert Emeric Imre la Muzeul Municiapl FOTO emerimre.ro
Concert Emeric Imre la Muzeul Municiapl FOTO emerimre.ro

Călăraşenii, iubitori de muzică folk, sunt aşteptaţi vineri, 21 iunie, la ora 19.00, la Muzeul Municipal, la concert. În luna aprilie, instituţia de cultură a început o serie de concerte reunite sub titlul ,,Folk la Muzeu”.

Ideea a pornit de la călărăşeanul Gilbert Ghicolescu, în urma unei discuţii purtate cu profesorul Sorin Danciu. Iubitorii de folk au avut o primă întâlnire cu folkiştii Mircea Bodolan, Gilbert Ghicolescu şi Monica Mihaela Cojocaru.

În luna mai, iubitorii de folk s-au bucurat de prezenţa lui Adrian Ivaniţchi, solist vocal rock, folk, instrumentist (chitară), compozitor, debutant la Cenaclul Flacăra în 1974. Vineri, 21 iunie,  are loc un nou concert, susţinut de Emeric Imre.

Chitarist, muzician, interpret şi compozitor român, Emeric Imre a compus peste 260 de lucrări în stil folk, pe versurile unor poeţi celebri, precum Adrian Păunescu („Nebun de alb”), Nichita Stănescu („Respirarea aerului de sub aripă”), Ion Minulescu („Sinuciderea lui Don Juan”) sau Emil Brumaru („Povestea cavalerului cu brici”). Spectacolul începe la ora 19.00 şi vor fi prezenţi atât Gilbert Ghicolescu, cât şi Monica Mihaela Cojocaru.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite