Confesiunile unei economiste alcoolice care făcea credit ca să-şi cumpere coniac: „Mi-era frică să nu mor dacă nu beau“

"Sunt Alexandra şi sunt alcoolică". Aşa îşi începe povestea o tânără din Călăraşi care de doi ani nu a mai pus strop de băutură în gură. Se află în perioada de recuperare, după 9 internări la spitale de psihiatrie din Capitală, timp în care s-a luptat cu demonii băuturii. Ajunsese să consume numai tărie zi şi noapte şi chiar să facă împrumut la bancă pentru a-şi asigura porţia zilnică de coniac.

Am întâlnit-o la una dintre şedinţele Grupului Reintegrarea din Călăraşi, afiliat la Asociaţia Alcoolicilor Anonimi din România. Aici, pe malul Borcei, mai mulţi alcoolici se adună săptămânal la şedinţe de grup pentru a-şi povesti experienţele, pentru a reuşi să meargă mai departe. Hotărâtă, sinceră coerentă, Alexandra, în vârstă de 42 de ani, de profesie economist, povesteşte dezinvolt cum alcoolul i-a făcut viaţa un coşmar. E o mână de om. Fragilă, delicată, nici nu ai bănui cu ce probleme s-a confruntat. A avut bunăvoinţă şi a cerut ajutor, iar acum îi mulţumeşte în fiecare zi lui Dumnezeu că este în viaţă. Este în perioada de abstinenţă de 2 ani şi viaţa ei a revenit la normal. 

„Cred că totul a început pe fondul unor probleme personale şi ca să-mi acopăr emoţiile am început să consum. Puţin câte puţin în fiecare zi, timp de 3 ani. După această perioadă a început consumul necontrolat, des şi mult, noapte şi zi, zi şi noapte. Tatăl meu a fost alcoolic, trăisem o astfel de traumă, dar până la 30 de ani nu am consumat deloc, “ povesteşte tânăra. Deşi şi-a dat seama că ceva este în neregulă nu a avut puterea să ceară ajutor încă de la început. A început cu un tratament homeopat care a înrăutăţit situaţia pentru că se întrerupea consumul de acool brusc. 

„Beam tot timpul“

“ Când ai o astfel de boală, nimic nu mai contează. Nici câţi bani se duc pe băutură, nici că cei apropiaţi ţie suferă. Nu te mai bucuri de nimic, nu mai ştii de probleme, de absolut nimic. Aveam în casă rezerve de băutură, totul ascuns, pentru că asta face un alcoolic. Beam tot timpul. Mi-e era frică să nu mor că nu beau, dar aceeaşi frică o simţeam şi când beam. Banii nu mai contau. Mă împrumutasem la bancă, aveam card ca nu cumva să rămân fără bani de băutură“, spune Alexandra.

Regula de aur

Regula de aur a unui alcoolic este "SĂ NU BEA". Să nu bea în nicio circumstanţă, nici măcar un strop de alcool. Pentru un alcoolic, un strop de băutură este fatală.  "Alcoolicii anonimi spun aşa: pentru noi un pahar este prea mult, iar următoarele 1000 prea puţin. Asta este filiosofia după care noi funcţionăm. Iar la noi abstinenţa este de un singur tip: abstinenţă totală", povesteşte nea Costel, un pensionar, în vârstă de 66 de ani.

Este optimist, cu zâmbetul pe buze şi spune că din 2010, medicul de familie i-a atras atenţia că este alcoolic. A fost lăcătuş, sudor, maistru, are o familie decentă, dar spune că alcoolul l-a făcut să piardă clipe frumoase alături de cie dragi. „Totul începea cu 100 de grame de ţuică, la cârciumă, singur, eu nu am băut niciodată în gaşcă. Apoi continuam acasă. Cel mai mult am băut 2 litri de ţuică într-o seară şi altă dată 2 navete de bere. Eram în perioada de abstinenţă din mai 2010 şi până în august 2011.

M-a pus necuratu' să beau o bere, m-am oprit după 2 navete, aşa cum vă spuneam. E foarte mult, dar nu te poţi opri. Alcoolul ăşi bate joc de tine cum vrea el. Adormeam pe jos, prin casă, prin curte, nu mai ştiam de mine. Agresiv nu am fost niciodată şi nici nu am făcut scandal în casă, dar vă daţi seama cum se simţea soţia. Acum mă simt foarte bine, ne vedem la întrunirea de miercuri, povestim, ne încurajăm”, povesteşte bărbatul.

10 litri de vin zilnic

„Un alcoolic nu poate să înveţe, vreodată, să bea cumpătat. Aceasta este doar o amăgire. Am ajuns la concluzia că trebuie să nu mai beau deloc", spune Cosmin, de 42 de ani, unul dintre membri. Consuma zilnic 10 litri de vin pe zi.  Îşi ascundea băutura prin casă, pentru a nu rămâne niciodată în pană. M-am lă-sat brusc şi am intrat în sevraj, a fost un moment critic, nici nu vreau să-mi amintesc. Important e că acum sunt bine, se împlineşte un an de când nu am mai pus strop de băutură în gură. Ca să nu mai spun ce economie am făcut la bani. Acum compensez lipsa aloolului prin dulciuri. Mă bucur că mi-am regăsuit familie. Fiica mea ajunsese să-mi închidă telefonul în nas când mă auzea: Iar ai băut...”, povesteşte Cosmin.

Alcoolicul nu are limită

Pentru cei care încă mai simt lipsa alcoolului,  Alexandradă un sfat: "Nu uita ultima beţie şi cât ai tras de pe urma ei". Pentru majoritatea celor prezenţi, ultima beţie a fost cea care i-a adus la grup. Întâi la un spital, unde au trecut prin recuperarea fizică şi apoi la întâlniri, unde se face, pe viaţă, recuperarea psihică. Pentru că exista două componente ale bolii, una fizică şi una mentală. Sevrajul fizic dispare în maximum zece zile sub supraveghere medicală. La întâlnirile de grup, alcoolicii îşi rezolvă obsesia de a bea. " Alcoolicul nu are limită la băut. Nu poţi să-i spui că bea prea mult pentru că lui nu-i ajunge niciodată, nu poţi să-i spui că-i face rău, el se simte bine cu o anumită îmbibaţie alcoolică şi se simte rău când nu bea", povesteşte Alexandra. Îşi aduce aminte că trezitul noaptea devenise un coşmar, petnru că totul se rezuma la băut. Nu putea să plece dimineaţa la serviciu fără să bea. Începea la 2,3 dimineaţa, iar cele 8 ore de program erau un chin. „Nimeni nu a ştiu cu ce problemă mă confrunt. Sigur că eram nervoasă, irascibilă în timpul programului, dar niciodată nu am băut la birou. Rezistam până la sfârşitul programului”, spune Alexandra.

Mă îngrijea, mă ruga să nu mai beau

Spune că regretă momentele urâte prin care a trecut, iar acum, în familia sa, şi soţul şi fiica merg la terapie. „Nu vreau să ajungă un adult traumatizmat. Îmi pare rău de tot ceea ce a trăit. Se inversaseră rolurile la noi: ea era mama, eu copilul. Mă îngrijea, mă ruga să nu mai beau... Mă bucur că nu mă mai trezesc noapte să-mi iau de băut. Am scăpat de alcool: era o otravă pentru mine. E frumos să fii treaz, tare frumos. N-aş fi reuşit asta fără grup. De când m-am lăsat de băut continui să vin aici şi de la aici îmi iau puterea", spune femeia. Este fericită că poate să-şi trăiască viaţa, are multe lucruri de câştigat în fiecare zi.

Nu este un viciu, este o boală, trebuie să ai bunăvoinţa să ceri ajutor. Te simţi pierdut, fără ajutor din partea oamenilor, dar şi a societăţii, deznădăjduit. Ajutorul medicilor este esenţial. La Spitalul Obregia, dr. Florin Ene ne-a fost un real spirjin, dar fără puterea şi forţa ta, lucrurile nu progresează. La întâlniri primim unelte, trebuie să ştim cum să le folosim: cărţi pe care le citeşti, dar iniţial nu înţelegi nimic din ele. Aceste sfaturi trebuie puse în aplicare zi de zi pentru a reuşi. Noi credem că am reuşit”, spune tânăra.