Călăraşi

articolul anterior articolul urmator

Crimă înfiorătoare. Şi-a înjunghiat mortal cumnata, iar pe ginerele acesteia l-a rănit grav

0
27 Jul 2021 08:28:26
Autor: Ionela Stănilă
Crima a avut loc în Călăraşi luni seară FOTO Adevărul
Crima a avut loc în Călăraşi luni seară FOTO Adevărul

Scene infiorătoare la Călăraşi. Un bărbat aflat sub influenţa alcoolului şi-a înjunghiat cumnata şi pe ginerele acesteia, iar femeia a murit. Suspectul a fost cel care a alertat autorităţile.

Bărbatul care a comis crima a fost şi cel care a sunat la 112. Ginerele femeii ucise, înjunghiat şi el, a reuşit să fugă, dar i s-a făcut rău, din cauza pierderii de sânge şi a fost preluat, de pe stradă, de o ambulanţă.
 
Tânărul este la spital, iar starea lui este stabilă. Criminalul a fost prins la faţa locului, fiind deja dus la audieri. Conform martorilor, între cei 3 exista un conflict mai vechi.
 
"În jurul orei 20:10, pe fondul consumului de alcool şi al unor conflicte familiale mai vechi, un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Călăraşi, a înjunghiat-o pe cumnata sa, de 52 de ani, în zona toracelui şi pe ginerele acesteia, de 22 de ani, în zona inghinală", a anunţat Poliţia Călăraşi. La scurt timp, a fost declarat decesul femeii, iar tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
 
Fratele agresorului spune că aveau probleme mai vechi în familie, însă nu a crezut că este în stare de un asemenea gest. Ucigaşul, în vârstă de 47 de ani, băut bine şi pus pe scandal, a intrat în curtea fratelui său şi a înjunghiat-o pe cumnata sa cu un cuţit. Atacatorul l-a înjunghiat şi pe ginerele femeii ucise, însă acesta a reuşit să fugă de la locul crimei. La câţiva metri distanţa, i s-a făcut rău, s-a prăbuşit pe asfalt şi a fost preluat de o ambulanţă şi dus la spital. Tânărul de 22 de ani a fost operat şi este în stare stabilă. Soţul femeii decedate spune că agresorul a comis multe infracţiuni, doar că Poliţia nu a făcut nimic.
 
Vă mai recomandăm şi:
 
Am intrat în Valul 4 al pandemiei. Creşte iarăşi presiunea pe Terapia Intensivă
 
Prognoza meteo: Un val de caniculă loveşte România. Ce ne aşteaptă, unde se întorc furtunile violente

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările