Pentru a atrage cât mai mulţi doritori, edilul a explicat într-o postare pe pagina sa de socializare cum devii reconzor, ce implică această muncă şi câţi bani ajungi să încasezi.
„Funcţionarii publici care prestează această activitate nu sunt incompatibili cu acest rol, şomerii nu îşi pierd indemnizaţia de şomaj, studenţii pot câştiga nişte bani. Cei care doresc să intre în acest rol nu trebuie decât să ia legătura cu Primăria municipiului Călăraşi, să participe la un minim instructaj şi să semneze contractul", spune primarul.
De asemenea, conform edilului, recenzorii câştigă 7 lei per chestionar pentru recenzarea unei persoane şi 3,5 lei pentru recenzarea unei locuinţe.
„Astfel pentru o vizită la o singură gospodărie puteţi câştiga 10,5 lei. Pare o sumă mică, dar conform ultimelor evidenţe mai sunt de recenzat peste 30.000 de persoane", atrage atenţia Marius Dulce.
Cei care doresc să devină recenzori pot obţine detalii la numărul de telefon 0242 / 311005, int. 120, de luni până joi între orele 09.00 – 16.00 şi vineri între orele 09.00 – 13.00.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate