Cum au ajuns copiii de la ţară primii la oraş. Povestea trupei de teatru Giganţii, care câştigă premiu după premiu

Toţi visează să devină actori, să strălucească pe scenă. 18 copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 11, din comuna Cuza Vodă (judeţul Călăraşi), au devenit faimoşi în România după ce spectacolele pe care le-au jucat au câştigat premii după premii.

Povestea trupei Giganţii, coordonată de prof. Niculina Comănescu, începe într-un sat din Bărăgan, unde copiii au renunţat să se mai joace. Citesc, învaţă roluri şi doresc să fie cei mai buni. Sufletul trupei este Niculina Comănescu, de 54 de ani, bibliotecar la şcoala din comuna Cuza Vodă, cu master pe Gestionarea Informaţiei. Pasionată de teatru, de istorie şi dornică de a-i creşte frumos pe copii, femeia i-a cooptat într-o trupă de teatru cu care bat ţara în lung şi-n lat la toate festivalurile naţionale.

Au fost la Alba Iulia, Tecuci, Deva, Sălaj, Bucureşti, Târgovişte unde au impresionat juriile cu piesele istorice pe care le-au interpretat. Toţi cei care doresc pot să ajungă pe scenă.

Niculina Comănescu îi îndrumă pe toţi, condiţia de bază fiind seriozitatea. „Sunt copii care nu excelează la şcoală, dar care pe scenă dau tot ce este mai bun. Mă ocup în mod special de cei care nu au posibilităţi de niciun fel. Doar învătând, repetând ei se pot dezvolta. Faptul că punem accent  foarte mult pe comunicare, deplasările la diverse festivaluri, toate aceste ieşiri îi transformă total. Devin  mai dezinvolţi, au curajul de a răspunde oricărei provocări, memoria se dezvoltă. Trebuie să recunosc faptul că sunt şi copii din familii cu mulţi fraţi, fără posibilităţi materiale, dar care au dorinţa de a realiza ceva frumos. Nu-i costă nimic pe copii, eu fac gratuit totul. Eu sunt de toate pentru ei: pe unii i-am învăţat cum să se comporte în societate, cum să stea la masă la, cum să se îmbrace. Toţi îmi sunt la fel de dragi, ei îmi dau energia de zi cu zi”, povesteşte bibliotecara. 

De 10 ani pe scenă

De aproape 10 ani, Niculina Comănescu face teatru la ţară cu copiii. Două trupe: Joc, în care sunt incluşi copii din clasele V-VIII şi Giganţii, cu elevi din clasele I-IV. Ea se ocupă şi de realizarea costumelor, a recuzitei, iar materialele le procură din banii proprii. “Am casă plină de tot felul de materiale, caut la fabrici de confecţii, cumpăr tot ce ne trebuie pentru costume, iar o croitoreasă din Călăraşii Vechi ni le coase. Cu banii mei, ştie soţul, nu ştie... E pasiunea mea, nu pot să renunţ.

E păcat să nu facem eforturi pentru că aceşti copii sunt minunaţi. Suntem o echipă, ne completăm unii pe alţii. Eu fără ei nu pot. Sunt la a doua serie cu trupa de teatru, iar satisfacţiile care vin după atâta muncă sunt imense. Doi elevi din seria anterioară au ajuns la Next Star pe teatru, iar câţiva au fost admişi la cel mai bun liceu din Călăraşi, cu medii cuprinse între 9,40 şi 9,60. Îmi place să cred că am contribuit şi eu la succesul lor. E o diferenţă enormă între copiii de la teatru şi cei care nu fac activităţi. Îi ajută foarte mult, iar ei au înţeles că totul este în avantajul lor să sta pe lîngă mine. Căutăm să ne completăm, cu familia, comunitatea de la şcoală”, povesteşte dascălul.

De 20 de ani în învăţământ

Ca să ajungă în trupa de teatru, Niculina Comănescu nu impune niciun criteriu de selecţie. Spune că se ocupă în mod special de copiii fără posibilităţi, cărora familia nu le poate oferi cât ar trebui. Nici în comună nu se mişcă nimic, spune femeia, iar faptul că nu au posibilităţi de recreere, nici activităţi culturale, a determinat-o să-i îndrepte către teatru. De 20 de ani în învăţământ, timp în care 7 ani a predat ca învăţător, Niculina Comănescu s-a apropiat de copii prin serbările organizate în şcoală. De aici şi-a dat seama că poate merge mai departe. A studiat, a căutat şi a găsit variante de a-i ajuta să crească frumos că să-şi găsească drumul în viaţă.

Deşi spune că de multe ori îi cicăleşte, bibliotecara recunoaşte că face totul cu drag şi în folosul elevilor. „Îi pun să citească mult, să se informeze, să-şi studieze atitudinea, să pronunţe corect gramatical pentru ca, într-adevăr, să strălucească pe scenă. Îmi place să le fiu îndrumător, să le ofer sfaturi, să ştie că sunt oricând lângă ei şi vom găsi rezolvarea oricărei probleme. Ei ştiu că e treabă serioasă. Acolo unde nu muncim serios nu obţinem nici rezultate. Am filmat zilele trecute la TVR 1, la emisiunea Drumul lui Leşe, colinde pentru sărbători. Noi nu cerem nimic, decât să fim sănătoşi. De multe ori mă minunez de unde vin toate. Niciodată nu ne-am întors acasă fără premiul I sau marele premiu”, spune coordonatorul trupei.

Este cea mai bună, ca o mamă

La rândul lor, copiii, spun la unison că o iubesc şi au prins drag de ea din prima clipă.” Este cea mai bună cu noi, ca o mamă. Chiar dacă uneori se mai supără, încercăm să facem totul cât mai bine pentru a o face să zâmbească. Nu am avut niciodată emoţii pentru că doamna ne-a învăţat toate secretele. Sunt sigură pe mine de fiecare dată şi nu a existat să greşesc,” spune Mariana Alina Peicu, în vârstă de 10 ani, prezentatorul spectacolului pe care îl joacă.

Este vorba despre piesa istorică Sabia creştinătăţii, după un text scris de Elena Dinu Gavrilă, o fostî învăţătoare de la şcoala din Cuza Vodă. Piesa a obţinut Marele premiu la Festivlaul de lectură „Actor în lumea basmelor”, dar şi premiul interpretare, scenografie şi regie. La Palatul Copiilor din Bucureşti când au participat prima dată au câştigat 5 premii, toţi copii de clasa a II-a. Niculae Arminia Nicoleta, 11 ani, spune că pasiunea ei este teatrul şi că această activitate o ajută mult la şcoală: „Îmi place să văd, să vizitez lumea, să aflu cât mai multe. Mă bucur foarte mult că pot să fiu şi eu în piesă”.

Lipsurile nu-i descurajează

Succesul trupei de la ţară este însă umbrit de multe lipsuri. Niculina Comănescu se zbate pentru a face rost de banii necesari deplasărilor, apelând la sponsori locali. Este sprijinită de conducerea şcolii, de Primărie însă cazarea şi transporul la diverse festivaluri în ţară reprezintă un uneori probleme majore. Aceste lucruri nu au descurajat-o niciodată, a reuşit prin propriile forţe să ducă la bun sfârşit orice proiect. „Tot timpul spun ce am nevoie, dar în pricipal am dori să participăm la cât mai multe festivaluri. Nu facem mofturi. Atunci când cade cortina ştiu că elevii mei au fost cei mai buni,  iar sufletul mi se umple de bucurie că mi-am îndeplinit misiunea”, spune dascălul.