Cum distrug alcoolul şi tutunul „elixirul de viaţă lungă“. Cea mai importantă vitamină pentru organism, făcută KO de vicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legumele şi fructele sunt sursa principală de vitamina C
Legumele şi fructele sunt sursa principală de vitamina C

Ajutând celulele să se reînnoiască permanent, una dintre vitaminele indispensabile organismului poate fi găsită într-o varietate de fructe şi legume crude. Vitamina C a fost numită “elixir de viaţă lungă” pentru că este cel mai redutabil inamic al tuturor bolilor.

Există însă şi pentru această vitamină-minune câţiva duşmani de temut care pun “piedici” în misiunea de a lupta cu paraziţii, microbii şi agenşii patogeni.

Vitamina C este una dintre vitaminele indispensabile organismului. Ea a fost izolată din lămâie, în anul 1932, de către cercetătorul Szent-Gyorgy care a câştigat Premiul Nobel în medicină pentru descoperirea sa. Vitamina C se absoarbe în organism prin mucoasa bucală, cea esofagiană şi prin intestinul subţire.

Cel mai puternic antioxidant

Alături de vitamina A, vitamina E şi seleniu, spun specialiştii, vitamina C face parte din grupa principalilor antioxidanţi care combat radicalii liberi. Iată doar câteva dintre proprietăţile vitaminei C, fără de care sănătatea noastră ar avea de suferit: este cel mai puternic antioxidant, este antiinfecţioasă şi antitoxică, previne apariţia anumitor tipuri de cancer, favorizează asimilarea fierului de către organism, ajută la formarea globulelor roşii, a dinţilor şi a oaselor, reglează nivelul glicemiei şi al colesterolului, detoxifică organismul, stimulează producţia de anticorpi şi este un excelent antidepresiv.

dureri de cap dinti femeie ochelari stres Shutterstock
Asimilarea vitaminei C este însă mult diminuată de stres, de consumul de alcool, de fumul de ţigară, de cortizon şi de antibiotice. În cazul categoriilor de oameni la care se produc frecvent radicali liberi: fumători, bolnavi cronici sau sportivi de performanţă se constată şi o reducere a nivelului de vitamina C din corp şi de aceea, în special în cazul acestora, este necesar un aport crescut de vitamina C”, explică dr. Cătălin Luca, medic medicină internă, cu competenţă în apifitoterapie.

Previne anumite tipuri de cancer

Vitamina C blochează formarea de nitrozamine (substanţe toxice cu potenţial cancerigen), iar astfel, în condiţiile unui aport crescut de vitamina C, riscul de cancer este mult diminuat.

calarasi lamaie
“Având în vedere faptul că alimentele care se găsesc în prezent, mai ales legumele şi fructele tratate chimic conţin cantităţi prea mari de nitriţi şi de nitraţi, odată cu aportul constant de vitamina C, riscul apariţiei cancerului este mult diminuat. Celulele canceroase eliberează enzime specifice care distrug ţesutul conjunctiv. Vitamina C, având un rol stimulator în formarea ţesutului conjunctiv, acţionează astfel în mod direct în prevenirea apariţiei cancerului.  Rezultate deosebite s-au obţinut cu ajutorul unui aport mărit de vitamina C, mai ales în următoarele cazuri: cancer uterin şi de sân, de colon şi de rect, cancer gastric, pancreatic”, spune medicul.

Adio, stres!

Vitamina C face minuni în situaţiile de stres accentuat, când consumul de noradrenalină şi adrenalină este mult mărit.

“Noradrenalina este o substanţă produsă de corp care ne dă sen¬za¬ţia de dinamism, de efervescenţă, de vioiciune. Vitamina C este im¬pli¬cată, de asemenea, şi în sinteza serotoninei, o substanţă responsabilă cu stările de calm, de curaj şi de relaxare, precum şi de apariţia stării de somn. Vitamina C stimulează sistemul simpatic, intervenind în procesele de detoxifiere a muşchilor şi permiţând o mai bună adaptare a organismului la stres. Vitamina C intervine eficient ca un factor de combatere a oboselii, în special a oboselii cronice”, spune dr. Daniela Stan, medic de familie.

Un antiinfecţios redutabil

În timpul infecţiilor respiratorii, nivelul de vitamina C din globulele albe creşte în primele zile, potenţând activitatea antiinfecţioasă a acestora. Riscul îmbolnăvirii de pneumonie este considerabil scăzut la persoanele care au o cantitate suficientă de vitamina C în organism.

image

În cazul afecţiunilor virale, vitamina C acţionează prin fragilizarea structurii virusului. Vitamina C este eficientă şi în cazul poliomelitei, al herpesului, al hepatitelor A şi B, precum şi în cazul bolii Zona Zoster.

Surse naturale de vitamina C

În prezent, oamenii de ştiinţă au înţeles că doar izolând acidul ascorbic din alimentele care conţin în mod natural vitamină C, nu vor avea acces la beneficiile asupra sănătăţii prin formula completă a vitaminei C, întâlnită în produsele naturale.

Pentru a asimila cât mai mult din vitamina C, este recomandat ca legumele şi fructele care conţin vitamina C să fie consumate în stare crudă sau să fie preparate uşor la aburi. Nutriţioniştii avertizează că orice procedeu de încălzire (fierbere, coacere, prăjire) la peste 60 de grade inactivează vitamina C. Toate legumele şi fructele care conţin în mod natural vitamina C alcalinizează organismul, ceea ce contribuie din plin la menţinerea unei sănătăţi foarte bune şi la prevenirea multor boli cauzate de aciditatea mărită a organismului.
 
Legume cu un conţinut bogat în vitamina C:

Pătrunjel (frunze), ardei iute, broccoli, hrean, varză de bruxelles, conopidă, gulii, spanac, varză roşie, varză creaţă, arpagic, pătrunjel rădăcină, păpădie (frunze, tije), roşii, cartof dulce, ridichi, păstârnac, praz, varză murată, fasole verde păstăi, sparanghel, dovlecei, usturoi, salată verde, andive, ţelină rădăcină, sfeclă roşie, anghinare, ceapă.

ardei www.cbsnews.com

Fructe cu un conţinut bogat în vitamina C:

Măceşe, cătină, coacăze negre, kiwi, lămâi, portocale, grepfrut, mango, căpşuni, coacăze roşii, pepene galben, mandarine, ananas, kaki, agrişe, zmeură, afine, mure, gutui, mere, avocado, banane, rodii.



Sucurile naturale de fructe şi legume cele mai bogate în vitamina C sunt următoarele: (conţinutul în vitamina C fiind exprimat la 100 g de produs)
 - sucul de cătină albă 266 mg
 - sucul de lămâie 53 mg
 - sucul de portocale 50.95 mg
 - sucul de grepfrut 43 mg
 - sucul de mandarine 32 mg
 - sucul de coacăze negre 30 mg
 - sucul de spanac 29 mg
 - sucul de fructe de soc 26 mg
 - sucul de zmeură 25 mg
 - sucul de roşii 14.80 mg
 - sucul de ananas 8 mg
 - sucul de coacăze roşii 6 mg
 - sucul de morcovi 3,78 mg
 - sucul de sfeclă roşie 2,90 mg
 - sucul de mere 1,40 mg.

calarasi suc

Vă recomandăm şi:

Piersica, elixirul tinereţii. Cui îi este interzis fructul care întăreşte imunitatea şi previne cancerul

Pericolul ascuns din căpşuni, cele mai bogate fructe în vitamina C. De ce sunt interzise copiilor - explicaţii medicale

Alimentul-minune care prelungeşte viaţa şi nu cade greu la stomac. Cinci motive să consumi ciuperci, înlocuitorul cărnii

Sfecla roşie, cel mai puternic purificator al sângelui. E alimentul care are cea mai mare forţă în lupta cu tumorile

De ce planta preferată a lui Popeye-Marinarul este numită „mătura intestinului“. Spanacul, iarbă de leac pentru zeci de afecţiuni

De ce se spune că urzica „schimbă” sângele şi te scapă de anemie. 10 motive pentru care să profiţi de beneficiile primei plante din luna martie

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite